Universitatea Babeș-Bolyai ocupă prima poziție din România în clasamentul global al universităţilor (CWUR World University Rankings), dat publicităţii luni, 28 mai 2018, de Center for World University Rankings (CWUR). Conform clasamentului general, UBB se situează pe poziţia 802 între cele 18.000 de universităţi din întreaga lume analizate şi ierarhizate de CWUR pe baza indicatorilor referitori la calitatea procesului educaţional, inserţia absolvenţilor pe piaţa forţei de muncă, rezultatele activităţii de cercetare, calitatea, numărul şi impactul publicaţiilor ştiinţifice.
Centrul pentru ierarhizarea globală a universităților (CWUR) este o importantă organizație consultativă în domeniul educației universitare, ale cărei clasamente sunt recunoscute pentru gradul ridicat de obiectivitate, transparență și consistență. „Faptul că suntem din nou prima universitate din ţară inclusă în clasament, dar mai mult decât atât, faptul că suntem între primele 1000 de universităţi din lume dintr-un total de 18.000 de instituţii academice evaluate dovedeşte încă o dată nivelul ridicat al calităţii actelor de educaţie şi de cercetare de la Universitatea Babeş-Bolyai. Iată că avem din nou confirmarea gradului ridicat de încredere şi performanţă de care se bucură universitatea noastră, care a reuşit din nou să surclaseze universităţi cu bugete considerabil mai mari decât al nostru”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.
UBB şi-a îmbunătăţit constant poziţia din anul 2015, când a apărut pentru prima dată pe locul 987 la nivel internaţional şi pe poziția secundă la nivel naţional, până în anul 2018, an în care a ajuns pe prima poziţie la nivel național și pe poziția 802 la nivel internațional. Această performanţă vine să confirme rezultatele obţinute recent de UBB în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente (prima din România şi pe poziția 162 din 378 de universități incluse), precum şi în clasamentul Times Higher Education–New Europe (prima în țară și pe locul 17 din 53 de universități incluse în clasament).
Citeste si:
---> Premiul „Best Product” din cadrul competitiei Innovation Labs 2018 a fost castigat de echipa WakeZ
---> Business Ladies Club dedică luna mai domnilor organizand Gentlemen In Business
Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2018-2019, un număr de 4.958 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.300 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.
Universitatea Babeș-Bolyai ocupă și în acest an prima poziție din România în prestigiosul clasament internațional al universităților – Times Higher Education-Emerging Economies –, dedicat economiilor emergente. Conform ierarhizării date recent publicităţii, UBB ocupă poziția 162 din 378 de universități incluse în clasament.
Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, organizează, în perioada 14 – 18 mai 2018, campania de donare de sânge „Donăm împreună, Noi dăm startul!”, adresată studenţilor şi cadrelor didactice din cele două universități, dar nu numai lor. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).
Pentru prima dată, clasamentul THE a analizat comparativ performanța universitară a țărilor care formează “Noua Europă” – ultimele 13 țări din Europa Centrală/de Est/de Sud-Est care au aderat la Uniunea Europeană după anul 2000 (Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria).
Universitatea Babeș-Bolyai îi va avea ca invitați joi, 26 aprilie 2018, pe E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București și pe dl. Leonard Orban, consilier prezidențial pentru afaceri europene.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai este alături de studenții Universității în încercarea de a obține un răspuns favorabil la solicitările cu privire la creșterea numărului locurilor bugetate alocate de Ministerul Educației Naționale pentru anul universitar 2018-2019 și a intrat în grevă japoneză, fără ca această decizie să afecteze activitatea administrativă curentă sau desfășurarea cursurilor.
Universitatea Babeș-Bolyai a iniţiat, începând din prima jumătate a anului 2018, Programul UBB4Society&Economy, implementat prin Oficiul de Management și Transfer Tehnologic și Cognitiv (OMTTC), sub egida Institutului STAR-UBB.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai este în continuare nemulțumită de poziția Ministerului Educației Naționale față de marile universități tradiționale din România, precum și de răspunsul oferit de ministrul Valentin Popa la solicitările formulate de universități. Inițiatorii documentului se declară revoltați de reducerea numărului locurilor bugetate alocate pentru anul universitar 2018-2019, precizând că datele la care s-a apelat pentru a justifica această decizie nu sunt cele reale.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 293 Campus
Iul 16, 2024 410 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri