În urma finalizării acestui proiect, doi studenți au fost angajați cu contract de muncă, iar ceilalți stagiari vor reveni să lucreze pe proiecte temporare în cadrul Evalueserve începând cu luna august a acestui an.
„Pot să spun că am avut o colaborare exemplară cu Evalueserve, astfel ca proiectul, chiar dacă la prima ediție, să se desfășoare așa cum ne-am dorit, de consolidare a cunoștințelor studenților prin aspecte practice. A fost un efort colectiv important din partea membrilor facultății și ai companiei Evalueserve, dar suntem bucuroși de rezultat. Am întâmpinat și unele dificultăți, dar această echipă mixtă Evalueserve – Facultatea de Business a reușit să facă din micile dificultăți, puncte tari în acest proiect. Vom încerca pe viitor să mărim echipa de studenți, dar în același timp să menținem și chiar să creștem nivelul performațelor stagiarilor, astfel ca angajabilitatea acestora să fie și mai ridicată”, a declarat Ioan Alin Nistor, decanul Facultății de Business.
„Acest internship a fost ocazia perfectă pentru a aplica cunoștințele teoretice învățate, dar a fost și o provocare pentru mine: am luat parte la procesul de lansare a unui sistem CRM și astfel am dobândit noi cunoștințe despre caracteristicile și capacitățile acestuia, prin dezvoltarea de norme și principii pentru o utilizare adecvată. În plus, stagiul mi-a permis să experimentez mediul corporatist, cu procesele sale de comunicare, apartenența în cadrul unei echipe, cultura organizațională. Astfel, eforturile și dedicarea mea au fost susținute de cercetare și învățare activă”, spune Andrada Popa, proaspătă angajată a echipei de marketing din cadrul Evalueserve.
„Acest program de internship a oferit companiei noastre oportunitatea de a observa talentul stagiarilor în cadrul unor situații variate, concrete de business. Acest lucru ne-a permis să oferim noi locuri de muncă, având astfel o mai mare flexibilitate în consolidarea strategiei noastre de creștere în Europa, condusă de centrul din România, nu doar în termenii creșterii numărului de angajați, ci și în termeni de calitate şi impact al serviciilor noastre pentru satisfacerea nevoilor clienților în cadrul unui mediu aflat în continuă dezvoltare. Incercăm constant să îmbunătățim nivelul de experiență al aplicanților la stagiile de practică prin încorporarea feedback-ului de la toate părțile interesate în măsura posibilităților. Având în vedere succesul primei ediții, suntem nerăbdători să lansăm ediția viitoare cu un număr mai mare de stagiari”, a declarat Pushkar Chatterji, directorul biroului Evalueserve România.
Fiind vorba de un business internațional și nu de un business local și datorită diversității culturale a aplicanților la acest stagiu de practică, impactul va fi mult mai larg, aplicabil și în alte comunități de afaceri, culturi de afaceri și țări.
Sursa: news.ubbcluj.ro