Situația schimbătoare a fost semnalată și de cel mai bogat om din lume, Bill Gates. Fondatorul Microsoft trage semnalul de alarmă și își exprimă convingerea că înlocuirea oamenilor cu programe software se face îngrijorător de repede, fie că discutăm despre șoferi, ospătari sau asistente.
Echipa SmartDreamers a selectat domeniile care urmează să dispară curând, fără însă să ignore aspectul referitor la specializările spre care oamenii s-ar putea orienta pentru a profita de înlocuirea omului cu robotul.
Ca punct de pornire, putem să observăm că tehnologia preia controlul activităților care au caracter repetitiv și care, evident, nu implică creativitatea. Acest lucru afectează și ingineria, acolo unde automatizarea fabricilor e direct proporțională cu reducerea bruscă a numărului de angajați. Iar în condițiile în care deja calculatoarele domină lumea, ajungând în stadiul în care construiesc chiar și mașini cap-coadă, e lesne de înțeles de ce se face reducerea angajaților de care am amintit. E adevărat, aici inginerul automatist, adică omul care se ocupă de tot ceea ce înseamnă sisteme automate, va putea specula din plin situația, devenind pionul principal în grea încercata industrie.
Din păcate, acesta nu e singurul domeniu care va dispărea în viitorul apropiat. Un alt job care va avea mari probleme, ba chiar probabil cel mai afectat din punctul acesta de vedere, este cel de agent de turism. În ultimul timp s-a discutat destul de mult despre asta, lucru deloc întâmplător. Statistic vorbind, angajările din acest domeniu au scăzut cu aproape 15%, totul din cauza evoluției tehnologice. Nouă, oamenilor, tehnologia ne educă comportamentul făcându-ne să rezervăm bilete de avion, spre exemplu, online. E la îndemână, poți zburda virtual prin sute de agenții fără eforturi prea mari și nici nu plătești comision agențiilor de turism. Ținând cont de faptul că platformele online vor deveni noul sediu al agențiilor, atunci marii avantajati sunt web developerii.
Casieri. Și aici, ca și în primul exemplu, tehnologia câștigă teren în fața omului din cauza caracterului repetitiv regăsit în activitățile job-ului de casier. Pe lângă aceste aspecte, trendul tranzacțiilor electronice este și el o amenințare extrem de mare pentru cei care fac parte din domeniu. Să luăm exemplul aparatelor de citit carduri, “contactless”. În condițiile în care am ajuns chiar și în acest punct, de ce am mai avea nevoie de oameni care să numere bani de plastic? În această situație, singurii avantajați din punct de vedere al pieței muncii pot fi doar operatorii de tranzacții.
Și cei din call center au de ce să se teamă. Cu toate că anii trecuți piața ne-a obișnuit cu angajări frecvente în acest domeniu, numărul acestora s-a redus dramatic în ultimul timp. Companiile au realizat că o inregistrare de voce care să răspundă, în general, la tot felul de întrebări frecvente este mai rentabilă decât o persoană care să fie plătită strict pentru acest lucru. Dacă mai punem la socoteală și platformele web care oferă informații și mai specifice, atunci e destul de limpede de ce această temere ar trebui să fie cât se poate de reală. Și în acest caz, precum în cel referitor la agenții de turism, dezvoltatorii web sunt cei care vor ieși cei mai câștigați, odată cu automatizarea care va avea loc.
Sigur, automatizarea va lua timp, asta e cert. Dar la fel de sigur e și că aceasta se va face. Totuși, la scară largă, putem fi siguri că multe dintre domenii vor fi în continuare conduse de oameni, în principal pentru că forța de muncă umană e incomparabil mai ieftină decât roboții pentru care costurile de întreținere sau reperație pot atinge cifre care pun în real pericol profitul companiilor.