Chiar și cu multe ore de lucru pe timpul verii, se pare că cea mai grea parte dintr-un internship este de a obține unul. Vara este sezonul în care mii de studenti se zbat să își dea seama spre ce carieră se îndreaptă drumul lor și să găsească joburile perfecte pentru perioada verii (exceptând servirea cafelei).

 

Știm cu toții că orice internship va fi merituos odată cu timpul, dar întreg procesul de aplicare poate fi obositor. Dacă ești în vânătoare de internshipuri, ca majoritatea studenților, atunci următoarele situații ți se vor părea familiare:

Un român a creat o aplicație devenită extrem de populară într-un timp foarte scurt, care poate realiza fotografii în perspectivă din toate unghiurile şi este folosit deja de sute de mii de oameni din toată lumea.

Visul studenților și mai ales viitorilor studenți tocmai a devenit realitate: s-a inventat app-ul prin care poţi aplica la orice universitate din lume direct de pe telefonul mobil. Aplicaţia se numeste UKADEMICS şi a câştigat premiul de cel mai bun start-up la nivel European în 2014, premiu decernat la sediul Facebook din Londra de Worth Capital. Proiectul este declarat câştigător dintr-o listă impresionantă de peste 425 de proiecte din 27 de ţări.

Organizaţia Amnesty International a lansat o aplicaţie prin care jurnaliştii şi activiştii pentru drepturile omului pot detecta prezenţa unor programe spion instalate în calculatoarele şi telefoanele lor de agenţiile guvernamentale care le spionează activităţile.

A fost creată aplicația care să-i ajute pe cei care așteaptă mijloacele de transport în comun în Cluj. O echipă de IT-iști clujeni a creat o aplicație pentru smartphone și tablet în acest sens, la fel ca în marile metropole europene.

...o aplicaţie musai de încercat, avut şi folosit. În orice ordine vreţi

 

Când auzi "Panda!", probabil că reacţia oamenilor nupreafamiliarizaţicuinternetul este evocarea unei imagini cu o mogâldeaţă mare, pufoasă, în două non-culori, care rumegă bambus toată ziua şi trăieşte pe meleagurile estice ale unui alt continent...

Modă, trenduri, publicitate, social media. Unii dintre noi am putea spune că trăim într-o lume a aparențelor, în care accentul cade într-o proporție covârșitoare pe aspectul exterior.

 

Dar, vai, cât de mult ne putem înșela! Nu toate platformele de comunicare online sunt bazate pe superficialitate, ba chiar există una ce îți găsește jumătatea pe care o cauți de atâta timp.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook