Una dintre cele mai mari probleme cu care te confrunţi în timpul facultăţii...pe lângă faptul că îţi rămân prea multe zile la finalul banilor şi că mahmureala aia groaznică nu te-a lăsat la examen, pe care aparent l-ai luat cu o notă destul de mare este...*linişte totală* plictiseala care te cuprinde în timpul cursurilor.

Nu, pe bune, nu râde şi nu zâmbi, e o problemă foarte mare şi foarte reală. Ştiu că în general „cursurile sunt facultative” (dar aşa e şi facultatea, dar mă rog), şi că „sunt mai importante seminariile”, dar de foarte multe ori pierzi o treime din informaţia destinată examenului din pricina...plictiselii. Adică, ştii tu, momentul ăla critic când efectiv nu-ţi mai poţi ţine ochii deschişi, şi ajungi să-ţi propteşti bărbia în palmă, ca într-un final să-ţi ajungă întregul căpşor pe masa pufoasă de lemn a amfiteatrului.

E complicat să te desprinzi din lumea ta imaginară, ţesută atent de către mâini dibace, pe care aparent tu nu le cunoşti. E aproape imposibil să-ţi deschizi pleoapele, iar ca ochii tăi, încă umbriţi de visul pierdut, să înţeleagă şi să perceapă lumea exterioară. E şi mai greu de atât să te ridici din culcuş, şi să retrăieşti, ca în orice altă zi, ritualul matinal. Dar totuşi, există ceva care te determină pe tine, scumpul sau scumpa mea să te ridici, nu?

Auzi întrebarea, dar de multe ori preferi să te întorci spre ceea ce făceai, chiar dacă nu desenai, citeai, scriai, făceai integrame, îţi instagramai prânzul, dădeai scroll pe hugelol/9gag/tumblr/facebook, scriai un mesaj siropos celei mai bune prietene despre ocheada din pauză...Dar, nu o poţi amâna la nesfârşit. Trebuie să îţi ridici năsucul din treburile tale, şi să-ţi priveşti interlocutorul în ochi, să-ţi dezveleşti dinţii, şi pe un ton ferm să răspunzi.

Aşadar, ai ajuns în Cluj. Te afli pentru prima dată (sau a 15-a oară, dar oficial prima dată) în faţa noii tale camere de cămin sau pentru cei mai norocoşi, în faţa noului apartament. Te abţii cu greu să începi să ţopăi din stânga în dreapta, aşa cum ai văzut în filmele americane. Nu că ţi-e teamă de cum or să se uite vecinii la tine, oricum nu te cunosc, ci te gândeşti mai degrabă cum se vor uita părinţii sau prietenii sau neamurile care te-au adus la Cluj.

Dragul meu Student. Sau draga mea Studentă,

mi-a ajuns la urechi că dumneata întrebi pe toată lumea de ce să alegi Clujul. Ei bine, monşer, înainte de toate, trebuiesc să-ţi spun ceva: aici, la Cluj, oamenii se mişcă altfel. Sunt descătuşaţi de toate frâiele ce-i ţin, şi pictează – prin gesticaşi mimica lor, întregul văzduh. Sunt mai liniştiţi, mai atenţi, mai puţin inhibaţi, mai „îndrăgibili” arătându-şi adevăratele culori. Şi totodată sunt mulţi şi de toate felurile. Însă, pot fi încadraţi într-o singură categorie: toţi sunt frumoşi.