SmartDreamers: Cum arată synopsisul parcursului educațional și profesional?
Am terminat un liceu cu profil real în Mangalia, mate-info mai exact, deși cu sufletul mereu am fost o umanistă. Drept urmare, când mi-am ales facultatea am luat în calcul Comunicare la SNSPA și Științe Politice în cadrul Universității din București. Ar fi mai fost o a treia opțiune, ATF-ul, însă pe atunci influența parentală și-a pus pecetea în mod categoric. Anyway, long story short, am optat până la urmă pentru Științe Politice secția în limbă engleză.
Deși teoretic, chiar și practic, o diplomă cu specialitatea de ”analist politic” nu este foarte explicită, nu regret deloc această opțiune. După un liceu unde învățatul de multe ori coincidea cu memorat ”pe de rost”, în facultate am descoperit ce înseamnă să îți susții o idee, prin argumente pro și contra, ce înseamnă un research, ce înseamnă o dezbatere, o examinare a cunoștințelor prin corelații logice, libertatea și responsabilitatea de a extrage ceea ce este relevant dintr-o bibliografie (nu un suport de curs). Practic, facultatea mi-a format un mod de a gândi și de a aborda un subiect, la modul pertinent, conștient, informat.
Încă din facultate am început să lucrez la L’Oréal, în cadrul Diviziei de Produse Profesionale (adică produse ce se găsesc doar în saloanele de coafură partenere). Am avut șansa să trec aproape prin toate brandurile diviziei (Kérastase, L’Oréal Professionnel, Matrix), în diverse ipostaze: asistent al departamentului de educație, sales și marketing.
SmartDreamers: Ce presupun proiectele-taskurile la care lucrezi?
O poziție de marketing implică mai multe perspective.
Una este cea pe termen lung, mai precis, trebuie să ai în minte o viziune despre brandul pe care îl reprezinți, unde este acum, cu ce heritage vine și unde crezi tu că trebuie să ajungă.
Iar alta ține de daily tasks, care trebuie să fie în sinergie cu perspectiva anterioară. În plus, percepția generală despre marketing este că totul ține de creativitate, un aspect parțial adevărat.
Un Product Manager este responsabil de implementarea imaginii unui brand, iar acest lucru de cele mai multe ori trebuie să aibă în spate niște analize de piață relevante. Altfel, totul ar fi prea empiric. Dacă știi exact, prin cifre, ce trebuie să gestionezi, în ce moment (printr-o abordare a business-ului intern, dar și a concurenței), atunci toate acțiunile de marketing merg la punct lovit, punct ochit.
Citește interviul integral aici: smartdreamers