Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Universitatea Babeș-Bolyai a iniţiat, începând din prima jumătate a anului 2018, Programul UBB4Society&Economy, implementat prin Oficiul de Management și Transfer Tehnologic și Cognitiv (OMTTC), sub egida Institutului STAR-UBB.

The Woman a reunit peste 50 de antreprenori dornici de implicare și dezvoltare a propriului business în cadrul primei ediții a evenimentului conex The Woman Entrepreneurship Workshops. 19 aprilie a fost despre a cunoaște antreprenorii de lângă noi, cu provocări, reușite și nevoi, a fost  o zi despre educare, spirit antreprenorial și networking. Abordând tematici precum puterea brandului personal, importanța creării unui pitch, storytelling-ul și eticheta de masă în mediul business, evenimentul a adus împreună antreprenori cu interese comune.

Administraţia din Cluj-Napoca doreşte să crească siguranţa cetăţenilor la trecerile de pieton. Astfel, în şedinţa ordinară a lunii aprilie, consilierii locali din Cluj-Napoca au pe masă un proiect care prevede ca 20 de treceri de pietoni din Cluj-Napoca să fie „iluminate inteligent”.

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, invită toți iubitorii de natură, duminică, 22 aprilie, la o acțiune de ecologizare a traseului deschis turiștilor din Cheile Turzii, Rezervație Naturală de interes național și Sit Natura 2000.

Un program amplu și distractiv de jocuri interactive, ateliere creative și spectacole pentru copii va face deliciul celor mici pe timp de zi, urmând ca după lăsarea serii, împrejurimile Castelului Bánffy de la Bonțida să se transforme în decorul celor mai așteptate proiecții și cine-concerte ale anului. În 26 mai publicul TIFF va putea urmări un show-surpriză de acrobație aeriană, urmat de Grădina plăcerilor (1925), primul film oficial al regizorului Alfred Hitchcock, acompaniat live de ansamblul de cameră Notes & Ties. Weekend-ul se va încheia cu premiera Tokyo Vampire Hotel, filmul regizorului japonez Sion Sono, inspirat de miturile autohtone și turnat parțial în Cluj și în salina din Turda. Biletele au fost puse în vânzare și sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai este în continuare nemulțumită de poziția Ministerului Educației Naționale față de marile universități tradiționale din România, precum și de răspunsul oferit de ministrul Valentin Popa la solicitările formulate de universități. Inițiatorii documentului se declară revoltați de reducerea numărului locurilor bugetate alocate pentru anul universitar 2018-2019, precizând că datele la care s-a apelat pentru a justifica această decizie nu sunt cele reale.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj găzduiește la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), în perioada 17-19 aprilie (a.c.), seminarul „Pionierii urbani: utilizări temporare și dezvoltare locală”. Seminarul face parte din proiectul european EUCANET („European City Agencies Network for citizenship, inclusion, involvement and empowerment of communities through the urban transformation process”) și vizează viitorul fostelor spații industriale dezafectate din Cluj-Napoca și din orașele europene aflate într-o situație similară.

După succesul primei ediții, infiniTIFF– secțiunea dedicată realității virtuale (VR), noilor forme de storytelling și cinematografiei interactive, revine la Festivalul Internațional de Film Transilvania. Între 25 mai și 2 iunie, într-un cadru special amenajat la Cluj Hub, cinefilii precum și toți cei pasionați de noile forme de storytelling audiovizual, vor avea ocazia să descopere un program incitant de experiențe VR, Live Cinema și Loop Cinema.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.