Săptămâna aceasta se încheie cu o altă oportunitate pentru studenții clujeni care doresc să studieze în străinătate. Cooperând cu lumea academica, Eni promovează inițiativele care urmăresc calificarea unor profesioniști, astfel încât aceștia să fie capabili să aplice imediat cunoștințele pe care le-au înmagazinat, în activitățile operaționale ale companiei. Este vorba despre Masterul de management de mediu și de siguranță în industria Petrol & Gaz.
Ce ziceți de asta? A studia pentru examenele în ultimul minut ar putea fi cel mai bun mod învăţare, conform unui nou studiu care relevă faptul că stresul contribuie la formarea amintirilor.
Se pare că nicio faptă nu rămâne nepedepsită. S-a luat o decizie și în privința profesorului acuzat de plagiat de la UBB. Comisia de Etică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj a decis desfacerea contractului de muncă al unui profesor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Gheorghe Popescu, acuzat de plagiat de către o fostă doctorandă, însă decizia poate fi contestată de acesta.
Evenimentul Noaptea Muzeelor la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca va fi organizat in noaptea de 18 spre 19 mai. Editia din acest an este realizata de Centrul Cultural Petre Ţuţea în parteneriat cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, Liceul de Coregrafie si Artă Dramatică Octavian Stroia si Asociatia ARS SALTANDI .
Nici bine nu a trecut mini vacanta de 1 mai ca urmeaza cea mai asteptata perioada din anul universitar : vacanta de vara :) Si cum caldura ne sufoca in case, nu ne ramane decat sa migram cu totii la mare.
Desi Costinestiul este recunoscuta ca statiunea tinerilor, dupa parerea mea Mamaia este polul distractie de la mare. Plaja Mamaia este si cea mai intinsa avand o latime de 300 metri si o lungime de 8 km. Principalele atractii ale statiunii sunt Satul de Vacanta, Telegondola si Parcul Acvatic Aqua Magic.
Statiunea dispune de 60 de unitati de cazare dintre care cele mai bune 3 oferte sunt :
În perioada 29 aprilie-12 iunie, AIESEC Cluj-Napoca lansează o nouă provocare în rândul tinerilor si organizaţiilor de la nivel local, naţional şi internaţional, abordând un subiect de interes comun oamenilor de pretutindeni si anume: mediul încojurător şi protejarea acestuia.
Adresându-se unei populaţii in plină formare, scopul proiectului este să implice şi să instruiască tinerii studenţi privind problemele existente in lumea contemporană, iar pentru realizarea acestui lucru, au fost selectaţi studenţi internaţionali ce vor livra training-uri şi workshop-uri, pe teme precum: trash-art, reciclare. De asemenea, in data de 18 mai se va organiza “Labor-day clean-up”, eveniment ce îşi propune să facă o schimbare vizibilă în pădurea Făget, prin strângerea deşeurilor.
Cum ne-a obișnuit deja, Clujul are grijă ca studenții să fie informați într-o manieră cât mai completă. Astăzi, tinerii studenţi au ocazia să afle cum pot acorda primul ajutor unei victime în cadrul campaniei "Învaţă să salvezi o viaţă!" lansată la Cluj de către Consorţiul Organizaţiilor Studenţeşti.
Dragilor, paza bună trece primejdia rea, după cum spune un bine-cunoscut proberb românesc. Un nou tip de virus și-a făcut apariția printre utilizatorii aplicației de chat a rețelei de socializare Facebook. Virusul constă într-un link către o fotografie, pe care îl primești ca un mesaj pe chat de la un utilizator care nu este neapărat în lista ta de prieteni. Link-ul este de tipul " http://www.mediafire.com/?3iqx4tzvxcnyjz/photo-08.png" și nu trebuie accesat.
După vară, e greu să renunțăm la bronzul acela splendid care ne ascunde toate defectele, umflăturile sau imperfecțiunile pielii și ne face să arătăm minunat în pantalonii cei scurți sau rochia vaporoasă. Și nu puțini sunt cei care decid că bronzul e atât de cool încât în cele mai înfrigurate ierni, la temperaturi de -20 de grade, ei arată ca proaspăt sosiți de pe litoral. Soluția e solariul, o idee bună, modernă și ieftină.
Suntem siguri că nu puține au fost situațiile când v-ați confruntat cu această problemă supărătoare a oboselii privirii. Statul în fața calculatorului a devenit un lucru de care cu greu ne putem dezice, iar durerile de ochi și de cap au devenit din ce în ce mai prezente în viețile noastre. Cercetătorii au conceput un exerciţiu simplu despre care susţin că previne oboseala ochilor în rândul persoanelor ce îşi petrec ziua în faţa unui monitor de computer. Sistemul supranumit „20-20-20-20” constă în următorii paşi: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi din ochi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanţă.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri