La zona România All Inclusive, organizatorii au recreat un decor autentic românesc, unde doritorii pot descoperi România autentică prin decorul și activitățile de aici: o căsuță tradițională maramureșeană, o poarta maramureșeană. Tot aici vor fi ateliere de lut, degustări de slănină, brânză, ceapă și pălincă. Participanții se pot îmbrăca în porturi populare românești și pot să-și facă poze la cabina foto gratuită. La zona Earth Spirits doritorii pot face activități creative și recreative: ateliere de pictură pe canvasuri și textile, sesiuni de yoga și masaj.
În acest an partenerii festivalului acorda o atenție specială reciclării, selectării colective și a energiei verde în perimetrul UNTOLD. Unul dintre partenerii principali ai festivalului, Kaufland România va avea un braț robotizat care va face jonglerii cu aluminiul și cu plasticul înainte de a-l pune în pubelă. La 7 produse reciclate, festivalierii vor fi recompensați pentru că au grijă de natură. Kaufland va avea puncte de reciclare selectivă, șervețele din materiale reciclate și biodegradabile. Artiștii festivalului vor călători și în acest an cu 23 de mașini electrice oferite de partenerul de mobilitate, Jaguar. Engie România va avea în zona de relaxare, structuri cu panouri fotovoltaice de încărcare pentru telefoane, dar și stații de încărcare pentru autoturismele JAGUAR.
Coca-Cola HBC România participă la UNTOLD cu programul După noi, Strângem Tot Noi, o inițiativă comună Coca-Cola HBC și Coca-Cola România. Pentru a face cât mai accesibilă colectarea selectivă, compania a instalat în cadrul festivalului infrastructură pentru colectare, cu sprijinul GreenPoint Management si, în același timp, cu ajutorul voluntarilor Viitor Plus îi va informa pe participanți despre cum se face corect colectarea separată a deșeurilor. În ceea ce privește infrastructura, au fost instalate 100 de puncte de colectare și o remorcă ecologică ce va colecta ambalaje de tip PET, respectiv can-uri de aluminiu. Pentru cei care vor arunca ambalajele folosind automatele pentru colectare separată din interiorul acesteia, organizatorii au pregătit premii surpriză. În plus, o activare După noi, Strângem Tot Noi poate fi găsita și în Coke Town, unde va fi amenajată o zonă pentru cei care vor să colecteze și să impresioneze în același timp prin aruncări epice la coș!.
URSUS Breweries România va avea la toate punctele din festival, pahare din materiale reciclate și biodegradabile, dar și instalația Show You CAN! De asemenea, cei de la URSUS vor avea și puncte de reciclare selectivă în festival. Pentru importanța reciclării și a energiei regenerabile, ABSOLUT va organiza ateliere de Up-cycling al sticlelor, atelier de serigrafie pe materiale biodegradabile. Absolut va avea și zone de reciclare interactive pentru conștientizarea impactului plasticului asupra mediului.
FANII FESTIVALULUI POT SĂ-ȘI DONEZE BANII RĂMAȘI PE BRĂȚARA DE FESTIVAL PENTRU SPITALUL DE COPII DIN CLUJ-NAPOCA!
Organizatorii festivalului UNTOLD susțin cauza inițiată de puțin timp de jurnalistul clujean, Tudor Runcanu și au oferit prin sponsorizare 16 aparate de aer condiționat, Spitalului Clinic de Copii din Cluj-Napoca, în valoare de 10.500 de euro. După festivalul UNTOLD, urmează să mai fie instalate alte peste 25 de aparate de aer condiționat în clinicile Spitalului de Copii. Investiția totală este de peste 30.000 de euro.
În plus, UNTOLD le oferă șansa participanților să devină eroi pentru copii internați în clinicile Spitalului de Copii. Fanii festivalului UNTOLD au posibilitatea în acest an, ca la finalul celor patru zile, să-și doneze banii rămași pe brățară. Suma strânsă va fi folosită pentru alte lucrări de modernizare la Spitalul Clinic de Copii din Cluj-Napoca. Participanții au opțiunea să facă acest lucru, dacă doresc, la credit point-urile semnalizate, aflate în perimetrul festivalului.
Mai multe informatii despre UNTOLD 2019:
---> UNTOLD 2019 va avea cea mai impresionanta productie de festival din Europa
---> UNTOLD news: vezi cum se realizeaza sistemul de plata, check-in'ul si accesul la festival