1. Din punctul de vedere al învățământului propriu zis, ai dreptul la suporturi de curs gratuite, la transfer de la o universitate la alta, de acces la programe de mobilitate internă sau externă, de acces la regulamente și alte documente ale instituției la care studiezi, de a întrerupe și de a continua studiile conform legislației în vigoare, de a contesta notele obținute la examene, de a fi evaluați corect și egal de către comisia de examen, etc.
2. De asemenea, studenții pot face parte din organizații și au dreptul de a alege și de a fi aleși în structuri de conducere a universității, indiferent de notele și prezențele lor.
3. Drepturi sociale: reducere de minimum 50% pentru transportul local în comun, asistență medicală gratuită, cazare (în cazul în care nu ai domiciliul în Cluj) sau subvenții pentru cazare, dreptul de a sesiza abuzuri și nereguli, dreptul de a primi burse (sociale, de merit, de studiu), locuri în tabere tematice pentru studenții cu rezultate remarcabile.
4. Dreptul de autor. Profesorii nu își pot asuma creditul pentru o lucrare științifică elaborată de student, așadar cel din urmă beneficiază de dreptul de proprietate intelectuală.
5. Dreptul de a nu fi discriminat. Deci ai dreptul de a fi tratat egal cu ceilalți chiar dacă ai o altă rasă, vârstă, sex, orientare religioasă, etc.
6. Dreptul la un ghid al studentului care va conține drepturile și responsabilitățile acestuia, metodele de evaluare, facilitățile de care poate dispune studentul, detalii despre modul în care poate solicita burse și alte facilități financiare, dar și alte informații importante. În plus, ai dreptul de a primi un syllabus în primele săptămâni, care să conțintă obiectivele cursurilor, competențele pe care le vei dobândi la finalul semestrului, metodele de examinare, dar și programa școlară.
Sper că te-au ajutat aceste informații și că vei ști de acum înainte ce drepturi ai. Dacă aceste drepturi îți sunt încălcate și nu știi la cine să apelezi, poți încerca să accesezi site-ul anti-corupție http://student.romaniacurata.ro/ sau să te adresezi organizațiilor studențești din universitatea la care studiezi.
Crezi ca aceste drepturi iti sunt recunoscute si respectate in Romania? Spune-ne parerea ta printr-un comentariu!
Sursa foto: educationinkorea.blogspot.com