De asemenea, Universitatea Babeș-Bolyai pune la dispoziția candidaților care doresc să studieze în limba maghiară peste 1.100 de locuri bugetate și peste 1.400 de locuri cu taxă la nivel licență, precum și peste 500 de locuri bugetate la nivel master. Absolvenţii de liceu, dar și cei care au încheiat deja studiile de licenţă se pot înscrie, începând de miercuri, 12 iulie 2017, la facultăţile Universităţii Babeş-Bolyai, care le pun la dispoziție peste 8.500 de locuri bugetate și peste 19.000 de locuri cu taxă, atât la nivel licență, cât și la nivel master.
Candidații vor putea alege între cele 237 de programe de licență (învățământ cu frecvență și la distanță), respectiv cele 223 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă). Perioada de admitere este cuprinsă între 12 și 31 iulie 2017, calendarul admiterii, taxele şi toate informaţiile necesare candidaţilor fiind accesibile la adresa: http://admitere.ubbcluj.ro.
Citeste si:
---> Clujul se afla in topul judetelor cand vine vorba de viteza internetului
---> Poti testa experienta universitara la UBB daca esti liceean