SEMA – Organizația Studenților Economiști în Mediu și Agrobusiness te așteaptă împreună cu încă doi prieteni, să parcurgi un nou traseu cu probe inedite și să „vânezi” premiile puse în joc! Esti așteptat cu echipa ta în data de 6 mai pentru a demonstra cât de bine cunoști orașul studenției tale. 

În perioada 8-12 mai, proiectul „Donează sânge! Fii erou!” organizează o nouă campanie de donare de sânge la Cluj-Napoca. Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.

A fost votată Legea uceniciei în Senat şi, potrivit acesteia angajatorii care vor încheia contracte de ucenicie vor beneficia, la cerere, pe perioada derulării acestora (între unul şi trei ani) de 1.125 lei pe lună, fără taxe, respectiv de 1.350 pentru încheierea unui contract de stagiu cu un absolvent de studii superioare.

Rebelul filmului francez, simbol al cinematografiei europene și unul dintre cei mai iubiți actori ai lumii, legendarul Alain Delon vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (2-11 iunie).

România are printre cele mai mari rate din Uniunea Europeană ale studentelor şi specialistelor din domeniul tehnologia informaţiilor şi a comunicării TCI. România se află pe locul al doilea la nivelul Uniunii Europene (UE) ca număr de femei specialiste în tehnologia informaţiilor şi a comunicării (TCI) şi pe locul patru în rândul studentelor din domeniul TCI, în 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat miercuri.

Danemarca a decis reducerea cu 25% a locurilor din cadrul programelor universitare cu predare in limba engleza dedicate studentilor straini. Decizia a fost luata dupa ce unele studii au demonstrat ca doar o cincime dintre acesti absolventi raman sa munceasca in Danemarca dupa finalizarea studiilor.

La nivelul Universității Babeș-Bolyai s–a hotărât implementarea criteriilor pentru acordarea Doctoratului European. Doctoratul European (Doctor Europaeus/Europaea) a fost propus de Confederation of European Union Rectors’ Conferences (astăzi European University Association), cu scopul de a stimula integrarea absolvenților de doctorat din Uniunea Europeană în mediul academic și socio-economic european.

Guvernul a demarat înscrierile pentru a V-a ediţie a programului de internship la Palatul Victoria. Programul se va derula în perioada 17 iulie-18 septembrie pentru 100 de tineri studenţi sau absolvenţi.

Sâmbătă, 22 aprilie, ora 10:30 va avea loc la Cluj-Napoca „Marşul pentru ştiinţă”, organizat de Asociaţia Ad Astra, partener al evenimentului global „March for Science”.

Reprezentanţii studenţilor cer parlamentarilor ca bursele de merit sau cele sociale să fie oferite pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanţa de vară având în vedere că un an universitar este cât unul calendaristic, iar studenţii au activităţi şi pe timpul verii.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook