Mai sunt doar 55 de zile până la cel așteptat festival din Europa, UNTOLD, așa că organizatorii lansează astăzi, locurile de cazare disponibile pentru perioada festivalului, în baza sportivă Transilvania și campusurile studențești din Cluj-Napoca.

În luna mai, trei studente de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării au organizat evenimentul de fundraising „Iubesc viața pentru că…”, în cadrul căruia au încurajat oamenii să scrie pe un balon motivul lor de a trăi și de a iubi viața, pentru ca apoi să îl lase să zboare.

O echipă de programatori din Cluj-Napoca a dezvoltat o aplicaţie folosită pe laptopurile membrilor Staţiei Spaţiale Internaţionale, care face backup pe mai multe destinaţii, inclusiv în reţea sau în cloud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Gradul de ocupare a avioanelor de pe relaţia Cluj – Constanţa va fi de 90% în acest sezon, apreciază Aurelian Marin, principalul promotor al acestei curse. Zborurile din Cluj-Napoca spre Marea Neagră sunt cele mai solicitate la nivel naţional de către turiştii care au ales acest mijloc de transport spre staţiunile româneşti.

Anul acesta, cine BAC-ul trece, la UNTOLD și NEVERSEA petrece! Organizatorii UNTOLD continuă și în acest an tradiția de a oferi gratuitate la festival tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat.

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, pe 2 iunie, la Cluj-Napoca. Circa 3000 de persoane sunt așteptate la gala de deschidere programată de la ora 20:45, în Piața Unirii Open Air.

Deși mai sunt încă două luni până la festivalul UNTOLD, organizatorii anunță că mai sunt disponibile doar 10.000 de abonamente la cea mai intensă experiență muzicală a anului. După epuizarea ultimelor 10.000 de abonamente, festivalul UNTOLD, ediția 2017 va fi declarat sold out. Cei care vor dori să facă parte din povestea UNTOLD vor mai avea la dispoziție doar bilete de 1 zi.

Județele Cluj, Maramureş şi Alba, toate din regiunea bogată a Transilvaniei, au înregistrat anul trecut cele mai mari rate de creştere economică la nivel naţional, potrivit datelor publicate de Comisia Naţională a Prognoză (CNP).

Universitatea Babeș-Bolyai va decerna Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales, titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc azi după-amiază.

UNTOLD și NEVERSEA îți oferă șansa să trăiești experiențe unice de festival dintr-o altă perspectivă decât cea a festivalierului. Cel mai bun festival din Europa, UNTOLD și cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA recrutează peste 2000 de voluntari.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.