Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

SEMA – Organizația Studenților Economiști în Mediu și Agrobusiness te așteaptă împreună cu încă doi prieteni, să parcurgi un nou traseu cu probe inedite și să „vânezi” premiile puse în joc! Esti așteptat cu echipa ta în data de 6 mai pentru a demonstra cât de bine cunoști orașul studenției tale. 

În perioada 8-12 mai, proiectul „Donează sânge! Fii erou!” organizează o nouă campanie de donare de sânge la Cluj-Napoca. Ceea ce este diferit de această dată este faptul că va fi cea mai amplă și complexă campanie de donare de sânge care s-a organizat până acum în România și se va desfășura simultan în 10 centre universitare din țară: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Târgu-Mureș, Timișoara și Sibiu.

Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, Galeria Casa Matei şi Asociaţia Studenţilor Universităţii de Artă şi Design (ASUAD) organizează în perioada 4 – 31 mai cea de-a şaptea ediţie a proiectului “EXPO MARATON 2017”.

"Editie Speciala" este avanpremiera unui nou proiect marca Horatiu Malaele. Maestrul ironiei si al hazului ascutit va fi secondat pe scena de fiul sau, Bogdan Malaele, si de muzicianul Radu Captari. Spectacolul are o dinamica deosebita, Malaele tatal si fiul avand momente spumoase de dialog actoricesc, sau monologuri ce vor face publicul spectator sa treaca de la lacrima emotiei la rasul in hohote.Noul spectacol are la baza texte puternice, pline de emotie, pigmentate cu momente "Best of Horatiu", culese din cele mai bune reprezentatii ale actorului. Muzica special aleasa de Radu Captari si melodiile noi compuse pe texte ale lui Horatiu Malaele, vor intregi acest univers in care veti trai pentru o ora si jumatate. 

A fost votată Legea uceniciei în Senat şi, potrivit acesteia angajatorii care vor încheia contracte de ucenicie vor beneficia, la cerere, pe perioada derulării acestora (între unul şi trei ani) de 1.125 lei pe lună, fără taxe, respectiv de 1.350 pentru încheierea unui contract de stagiu cu un absolvent de studii superioare.

România are printre cele mai mari rate din Uniunea Europeană ale studentelor şi specialistelor din domeniul tehnologia informaţiilor şi a comunicării TCI. România se află pe locul al doilea la nivelul Uniunii Europene (UE) ca număr de femei specialiste în tehnologia informaţiilor şi a comunicării (TCI) şi pe locul patru în rândul studentelor din domeniul TCI, în 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat miercuri.

Danemarca a decis reducerea cu 25% a locurilor din cadrul programelor universitare cu predare in limba engleza dedicate studentilor straini. Decizia a fost luata dupa ce unele studii au demonstrat ca doar o cincime dintre acesti absolventi raman sa munceasca in Danemarca dupa finalizarea studiilor.

La nivelul Universității Babeș-Bolyai s–a hotărât implementarea criteriilor pentru acordarea Doctoratului European. Doctoratul European (Doctor Europaeus/Europaea) a fost propus de Confederation of European Union Rectors’ Conferences (astăzi European University Association), cu scopul de a stimula integrarea absolvenților de doctorat din Uniunea Europeană în mediul academic și socio-economic european.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook