Uniunea Studenților din România va facilita dialogul între studenții români și Comisia Europeană, prin intermediul procesului de Dialog Structurat cu Tinerii, implementat de Comisie la nivelul Uniunii Europene. USR a fost selectată pentru a face parte din Grupul Național de Lucru privind Dialogul Structurat ce își va derula activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului, în perioada Iulie 2014- Decembrie 2015, sub trioul Președințiilor Consiliului Europei, Italia, Letonia și Luxembourg. Trio-ul definește obiectivele pe termen lung și pregătește o agendă comună cu privire la principalele subiecte și probleme, iar Consiliul va colabora în comun timp de 18 luni. Actualul trio şi-a stabilit drept prioritate “Împuternicirea tinerilor”, cu accent pus pe accesul tinerilor la drepturi şi sprijinirea participării acestora la viaţa democratică.