Presedintele studentilor romani a vorbit in Parlamentul European

Scris de 

Preşedintele Uniunii Studenţilor din România, Loredana Urzică a vorbit în Parlamentul European despre calitatea educaţiei şi finanţarea acesteia. Loredana a participat la Comisia pentru Educaţie şi Cultură şi la Comisia pentru Afaceri Constituţionale, cu ocazia unui eveniment dedicat dialogului cu tinerii, care a reunit 8 tineri europeni ce au prezentat idei europarlamentarilor, în perioada 20 – 22 ianuarie.

În cadrul Comisiei pentru Educaţie şi Cultură, Loredana a militat pentru introducerea sistemului dual de educaţie, în toate ţările Europei. Luând drept exemplu ţări precum Germania şi Austria, ideea sistemului dual de educaţie poate fi soluţia pentru scăderea ratei şomajului, în special în rândul tinerilor şi o mai bună legătură între şcoală şi piaţa muncii. O altă idee prezentată a fost cea potrivit căreia, educaţia ar trebui să primească cel puţin 18 miliarde de euro (6%) din Planul de Investiţii al lui Junker. Europarlamentari din Germania, Italia, Marea Britanie, dar şi alte ţări au susţinut aceste idei şi au construit un dialog constructiv pe marginea acestora.

 

În cadrul Comisiei pentru Afaceri Constituţionale, ideile prezentate au fost în jurul posibilităţii de a organiza referendumuri la nivel european şi nu doar la la nivel naţional, pentru ca cetăţenii UE să poată fi consultaţi pe teme europene importante. A doua temă a fost cea a unui sistem de vot unificat în Uniunea Europeană, cu un prim pas în adoptarea votului la 16 ani.

 

Dialogul cu tinerii a fost iniţiat de Parlamentul European odată cu organizarea în luna mai a anului 2014 a Evenimentului European al Tineretului. Faptul că tinerii au mers direct în Parlamentul European şi au prezentat idei, denotă importanţa pe care o acordă europarlamentarii tinerilor şi politicilor şi programelor de tineret, în general.

 

Din păcate, europarlamentarii români din Comisiile mai sus menţionate nu au participat la prezentările tinerilor. Este important să amintim constant celor aleşi că rolul lor este să contribuie la binele cetăţenilor, prin politici publice, programe şi atitudini, cum la fel de important este să aibă un dialog constant cu cei care i-au ales.

 

Sursa: onlinestudent.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.