În perioada 4-6 noiembrie 2017 a avut loc Turneul Campionilor în Dezbateri, ediția a VI-a, o competiţie anuală organizată de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică, care îi pune faţă în faţă pe cei mai buni debateri români, finalişti şi câştigători ai unor campionate naţionale, europene sau internaţionale de top precum cele de la Oxford sau Cambridge. Ediția din acest an a fost câștigată de Xenia Burghelea (avocat pledant în Cluj-Napoca) și de co-echipierul ei Leonardo Mărincean (președinte al Asociației The DaVinci System din Turda).

Echipa London School of Economics (LSE) formată din Julia Slupska şi Billi Wildi a câştigat cea de-a doua ediţie a turneului internațional Babeș-Bolyai University Open- BBU Open. Echipa engleză a învins în finala care a avut loc sâmbătă, ora 19.00 în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai echipele universităţilor din Berlin, Munchen şi Tel Aviv.

Facultatea de Teatru şi Televiziune, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, organizează sesiunea de dezbateri ,,AVEM CULTURĂ, AVEM VALOARE!“. Elevii de liceu, în special cei din anii terminali, sunt invitaţi să se înscrie în regim de gratuitate la această sesiune.

Universitatea Babeş-Bolyai şi ARDOR Transilvania organizează cel mai mare turneu internaţional de dezbateri pentru studenţi din România şi unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa de Est. Turneul Babeş-Bolyai University Open (BBU Open) va reuni, în zilele de 11 şi 12 iulie, la Cluj, 50 de echipe şi 20 de arbitri reprezentanţi ai unor universităţi din întreaga Europă.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.