O echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a abordat problema fenomenului de bullying într-un studiu care încearcă să răspundă la întrebarea „ De ce apare bullying-ul?”. Studiul a inclus aproximativ 500 de tineri cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani și a încercat să investigheze dacă modul negativ şi distorsionat în care tinerii gândesc, interpretează şi dau sens situaţiilor de viaţă – cunoscut în psihologie sub numele de gânduri automate negative – reprezintă vehiculul prin care calitatea ataşamentului se asociază cu frecvenţa implicării în agresivitate şi victimizare prin bullying. Adolescenţii au completat un set de chestionare prin care s-a evaluat frecvenţa situaţiilor de bullying în care au fost implicaţi în ultimul an şcolar, calitatea ataşamentului faţă de părinți şi prieteni, precum şi gândurile automate negative.