Abonamentele CTP si vouchere culturale pentru studentii clujeni

Scris de 

Municipalitatea, Compania de Transport Public și sectorul cultural din Cluj-Napoca demarează împreună o serie de acțiuni pentru încurajarea și simplificarea folosirii transportului public de către studenții clujeni. Astfel, începând cu această toamnă, abonamentele CTP pentru studenți nu mai sunt lunare, ci anuale, iar primii 500 de boboci care se abonează la serviciile de transport public local primesc vouchere pentru participarea la evenimente și activități culturale în oraș.

 

„În timp de administrația și Compania de Transport Public lucrează la simplificarea și eficientizarea procedurilor privind biletele și abonamentele și la îmbunătățirea funcționării generale a transportului public în Cluj-Napoca și zona metropolitană, Divizia de Inovare din cadrul Centrului Cultural Clujean încearcă, de asemenea, să contribuie la îmbunătățirea mobilității urbane în Cluj prin generarea și testarea de idei care vin de la cetățeni, din sectorul academic, din mediul cultural sau din sectorul de afaceri. În plus, credem cu tărie că modul în care traversăm și, în general, folosim orașul, ține în mare măsură și de conștientizare și cultură, nu numai de infrastructură", a declarat Anamaria Vrabie, directorul Diviziei de Inovare Urbană Cluj-Napoca.

 

Studenții în anul I care își fac abonamente CTP se pot înscrie până la 15 noiembrie 2019 pe https://academiaschimbarii.ro/vouchercultural/ pentru a primi două din cele 1.000 de bilete gratuite la muzee și evenimente culturale. Voucherul Cultural, o inițiativă a Centrului Cultural Clujean, este un mecanism de creștere a  participării culturale adresat unor grupuri specifice din comunitatea locală. Acesta asigură accesul gratuit la evenimente culturale pentru care în mod curent publicul plătește bilet de intrare. Primii 500 de înscriși beneficiază de câte două bilete de acces la activitățile instituțiilor și organizațiilor partenere ale Voucherului.

 

Parteneri: Casa Tranzit, Fabrica de Pensule, Opera Maghiară Cluj, Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Reactor de creație și experiment, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Național Lucian Blaga din Cluj-Napoca, Zug.Zone, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei și Parcul Etnografic Romulus Vuia, cărora se vor alătura pe parcurs Filarmonica de Stat Transilvania, Teatrul Maghiar și Muzeul de Artă.

 

Citeste si:

---> Transmisiunea live a show-ului lui Armin van Buuren este pe primul loc in topul Billboard

---> Cele mai bune aparate fitness pentru acasa

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook