Echipa clujeană alcătuită din reprezentanții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB – Barabási Tamás (Informatică economică, anul 2), Jakó Zsolt (Management, anul 2), Kelemen Kincső (Informatică economică, anul 3), respectiv Pádár Zsuzsanna (Finanțe și bănci, anul 3), coordonați de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr. Györfy Lehel-Zoltán, și lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely – a avut o evoluție din ce în ce mai bună pe parcursul competiției, clasându-se pe locurile 4, respectiv 3 în grupă în cadrul probelor scurte, în final ajungând pe un excelent loc 2 al grupei în cadrul probei de 24 de ore.
Grupa echipei clujene a fost dominată de echipa reprezentând University of Florida. Competiția International Case Competition @ Maastricht a fost organizată la facultatea School of Business and Economics din cadrul Maastricht University și a fost alcătuită din două probe de 3 ore, respectiv o probă majoră de 24 de ore de rezolvare a unor studii de caz, acesta din urmă având ponderea cea mai mare în rezultatul final al competiției.
Competiția a fost câștigată de echipa Queen’s University, locul II al finalei fiind ocupat de echipa University of Florida, în timp ce pe locul III s-a situat Hong Kong University of Science and Technology.
Citeste si:
---> Competitia oficiala TIFF 2019 include 12 opere singulare, puternice si provocatoare
---> BattleLab Robotica va organiza un concurs international de sumo robotic