Consorțiul Universitaria s-a reunit la București, în perioada 23-25 noiembrie 2018, în cadrul întâlnirilor sale periodice. Desfășurată la Universitatea din București sub semnul apropiatei sărbătoriri a Centenarului Marii Unirii, întâlnirea s-a bucurat de participarea Universității de Stat din Chișinău, cooptată ca membru asociat în cadrul eforturilor de extindere a cooperării în domeniul învățământului superior românesc și al cercetării.
Universitățile membre ale Consorțiului, respectiv Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București și Universitatea de Vest din Timișoara, evidențiază situarea lor constantă în primele 2-4 % (dintre cele 27.000 de universități din lume) în clasamentele internaționale cu cea mai mare notorietate. Dezbaterile desfășurate pe domeniile: academic, doctorat, internațional, cercetare, relația cu mediul de afaceri, comunicare și relații publice, activitatea studențească, au evidențiat hotărârea universităților de a menține calitatea actului educațional și au formulat sugestii de optimizare.
La o săptămână după lansare,Moromeții 2 continuă să fie cel mai popular film românesc din ultimele două decade. În cel de-al doilea weekend peste 26.000 de spectatori au urmărit filmul în cinematografele din întreaga țară, numărul total al celor care au văzut pelicula până acum ajungând la 118.410.
Probabil ai auzit deja celebrul mesaj de pe TV si radio: „Pentru o bună sănătate orală, spălați-vă pe dinți de două ori pe zi.” Ei bine, am stat de vorba cu un medic dentist care ne-a pus ca a te spala de 2 ori pe zi pe dinti, nu este suficient pentru a avea o sanatate orala adecvata.
Studenți ai celor mai mari 4 universități cu profil tehnic din România vor primi o bursă privată de studii în cadrul programului internațional Roberto Rocca Education Program, implementat în România de TenarisSilcotub.
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj a semnat un contract pentru 10.000 de pagini ce urmează să fie traduse cu aplicația Xerox Easy Translator (XET). Aceasta este folosită pentru prima oară în România de către o instituție universitară.
Aproape 400 de persoane au răspuns, în primele trei zile ale campaniei „Donăm împreună, noi dăm startul!”, apelului lansat de Direcția Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, împreună cu Asociația Beard Brothers și Auchan Retail Romania.
De aproape un deceniu, publicul din România așteaptă acasă un concert Florence + theMachine, iar Electric Castle transformă, în sfârșit, acest vis în realitate. Este una dintre cele mai creative trupe indie ale ultimei decade, construită în jurul personalității fascinante a solistei, compozitoarei și fondatoarei Florence Welch. Din 2009, când a lansat primul album, trupa a adunat zeci de săptămâni în fruntea clasamentelor muzicale din întreaga lume, nominalizări și premii câștigate la BRIT Awards, Grammy, Mercury, BBC sau Billboard Awards, ca să le amintim doar pe cele mai importante. Concertul din cadrul Electric Castle vine într-un moment esențial în cariera Florence + theMachine; noul lor album lansat în această vară, High as Hope,aduce schimbări esențiale în linia muzicală, influențate de schimbările radicale pe care Florence Welch le-a făcut în viața ei, o maturitate confirmată atât în plan creativ cât și personal. Anticipăm, deja, cel mai vizionar concert al anului 2019 din România.
Moromeții 2s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000 de spectatori în sălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani,până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.
Peste 250 de copii din satele de munte din județul Bistrița-Năsăud, de la preventoriul TBC de la Ilișua și din cel mai sărac sat din județul Cluj, Ploșcoș și-au scris dorințele în scrisori pentru Moș Crăciun. Acestea au fost preluate de doi masteranzi din Cluj-Napoca care prin pagina de Facebook Art4Education caută donatori care să pregătească ei înșiși cadourile.
Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu Asociația Beard Brothers și Auchan Retail Romania, organizează, în perioada 19-23 noiembrie 2018, cea de-a șasea ediție a campaniei de donare de sânge „Donăm împreună, noi dăm startul!”. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj (str. Nicolae Bălcescu nr. 18).
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 210 Interviu
Sep 11, 2024 282 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri