Departamentul Politic al Reprezentanței Comisiei Europene în România anunță deschiderea apelului pentru depunerea de candidaturi, în vederea selecției de stagiar(i). Stagiul, neremunerat, se va derula pe o perioadă de minimum 4 luni și maximum 6 luni, cu un minim de activitate de 4h/zi, în condiții flexibile. Stagiul se va desfășura în cadrul Reprezentanței Comisiei Europene în România, cu sediul în București.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) anunţă oficial lista instituţiilor publice în cadrul cărora tinerii cu studii în străinătate se pot înscrie pentru stagii de practică (management shadowing) desfăşurate în vara sau toamna anului 2015. Specificul „SMART Internships” îl constituie expunerea la cel mai înalt nivel în cadrul instituţiilor gazdă – cel decizional – şi activitatea de impact a stagiarilor pe durata activităţii lor. Perioada de înscriere în competiţia pentru aceste stagii este 7 mai – 29 mai 2015.

Când eşti tânăr îţi imaginezi că poţi schimba lumea şi că toate uşile îţi sunt deschise. În realitate afli fie că nu ţi se potriveşte jobul descris de părinţii tăi ca fiind ideal, fie că nu ai (încă) abilităţile necesare pentru a profesa. Vrei câteva indicii pentru  o viaţă cel puţin decentă? Atunci vino şi află care sunt pârghiile către succes de la personalităţi, ale căror nume au ecou în România, în cadrul celei de-a doua ediţii a Conferinţelor practice pentru tineri BookLand Evolution!

Ministrul delegat pentru Învățământul Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că peste 100.000 de studenți vor beneficia de fonduri pentru a face practică în companii. Acesta a declarat că Ministerul Educaţiei încearcă să gândească mecanisme prin care încearcă să aproprie universităţile de piaţa muncii, potrivit Mediafax.

Ești student la o facultate cu profil economic și ai vrea să îți faci practica în cadrul unei unități bancare? Află că unitățile de credit mari, cum sunt Banca Transilvania, BCR, Raiffeisen Bank, Unicredit Țiriac Bank, Bancpost, BRD acordă un interes deosebit stagiilor de practică, oferind studenților care frecventează o facultate cu profil economic, posibilitatea de a face practică în bancă. Tot ce trebuie să faci e să-ți dai interesul pentru că oportunități sunt.

Pana pe 15 august pe www.hipo.ro are loc Targul Virtual Hipo.ro pentru absolventi, un eveniment dedicat studentilor si masteranzilor care isi finalizeaza studiile in aceasta vara si vor sa se angajeze. In prima luna de la lansarea evenimentului, perioada 20 iunie – 20 iulie, au fost inregistrate 119.052 vizite, iar in ceea ce priveste provenienta candidatilor, orasele din care acestia au accesat evenimentul sunt: Bucuresti, Iasi, Brasov, Timisoara si Cluj-Napoca. Cei care viziteaza pagina dedicata evenimentului pot aplica la peste 600 de joburi entry-level, programe de internship si stagii de practica. Conform unui studiu realizat de Hipo.ro in luna mai 2014, in ceea ce priveste ofertele salariale primite de studenti si absolventi, a reiesit ca 39% dintre acestia au avut la primul job full-time un salariu net cuprins intre 150 - 250 E.

Ce zici de un stagiu de practică plătit? Află că Romtelecom oferă astfel de stagii de practică studenților. Vizați sunt 200 de studenți sau masteranzi. Totul se întâmplă în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, derulat în colaborare cu AIESEC.

InternMatch a realizat unul dintre cele mai largi și cuprinzătoare studii din toate timpurile în legătură cu internship-urile studențești, iar descoperirea lor esențială a fost că motivul principal pentru care studenții care aleg un internship este să câștige un ban – adică să fie plătiți – nu neaparat să fie angajați după.

Trebuie să îți faci stagiul de practică, dar vrei în același timp să și conteze pentru CV-ul tau? Soluția ideală e un internship la Guvernul României! Acesta oferă posibilitatea tânărului student să își facă practica la nivelul tuturor ministerelor și departamentelor reprezentate în Guvern.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.