5 moduri de a-ti rotunji veniturile, ca student

Scris de  Aug 13, 2013

Studenția este perioada în care înveți să te descurci singur, să devii mai organizat și să îți împarți resursele financiare în așa fel încât să îți ajungă pentru chirie, mâncare și alte cheltuieli. Totuși, de multe ori banii de la părinți și bursa nu îți sunt de ajuns pentru toate nevoile tale. Cărțile, berile de pe Piezișă, mâncarea, toate costă și trebuie să găsești o soluție în acest sens. Altfel spus, atunci când îți rămâne prea multă lună la sfârșitul banilor, există o soluție, pusă în aplicare de numeroși studenți: joburile part-time. De obicei, acestea nu au legătură cu domeniul în care studiezi, dar sunt sursa unor bani în plus, câștigați în doar câteva ore pe zi, care nu interferează cu programul tău de studiu. Așadar, hai să vedem care sunt cele mai populare modalități de a îți rotunji veniturile!

1. Promoter

Jobul de promoter poate presupune să împarți pliante pe stradă, să promovezi anumite produse la un stand într-un hipermarket sau să inviți oamenii la un anumit eveniment sau într-un anumit magazin/ local/ etc. Pe oră, poți câștiga între 5 și 20 de RON, în funcție de angajator și de brandul pe care îl promovezi. Nu este un job greu, dacă îți place să interacționezi cu oamenii, te poate vindeca de timiditate și de multe ori vei primi banii pe loc. Fetele frumoase pot opta și pentru postul de hostess, care se încadrează în jobul de promoter, dar presupune rolul de gazdă la evenimente, expoziții, în cluburi, etc.

 

2. Barman-ospătar

Mulți studenți lucrează în baruri sau în cafenele pentru a câștiga niște bani în plus. Poți lucra doar în weekend-uri, atunci când nu ai cursuri, pentru a nu lipsi de la facultate. Avantajul este că, pe lângă salariul pe care îl vei primi, poți face și un bacșiș frumos. Dacă lucrezi într-un club, e și mai bine, pentru că la încheierea turei poți petrece alături de prietenii tăi, fără să mai plătești intrarea.

 

3. Operator call-center

Ca și operator call-center, există două tipuri de îndatoriri pe care le poți avea în cele 4 ore de muncă: fie să suni persoanele din baza ta de date și să le propui să cumpere produse sau să încheie contracte cu firma care te-a angajat, fie să răspunzi la apelurile clienților și să le rezolvi problemele, nelămuririle sau defecțiunile tehnice, dacă lucrezi la o companie de telecomunicații. Avantajul este că vei sta la un birou, îți vei putea exersa limbile străine și vei primi bani pentru asta. Dezavantajul este mediul stresant în care vei lucra, faptul că vei discuta cu o mulțime de oameni, care uneori nu vor avea răbdare și nervi să te asculte.

 

4. Reprezentant produse cosmetice

Acest job se adresează în special fetelor și poate fi o sursă consistentă de a câștiga bani. Majoritatea companiilor de acest gen, cum ar fi Avon, Lady’s sau Oriflame, oferă comisioane între 10 și 40 % din vânzări pentru reprezentanți, oferte speciale, produse cosmetice cadou și alte bonusuri. Comanda produselor se face online și poți alege să le primești chiar la tine acasă. Dacă ești pasionată de cosmetice și bijuterii (și cred că majoritatea fetelor sunt!), te poți înscrie oricând pe site-urile lor. Mai rămâne doar să îți convingi rudele, prietenele și colegele să cumpere de la tine!

 

5. Realizator proiecte/ traduceri/ site-uri etc.

Dacă ești bun la web-design, știi foarte bine limba germană, ești expert în prezentările Power Point sau în Photoshop, de ce să nu îți oferi serviciile contra unei sume de bani? Îți poți construi un portofoliu online cu cele mai bune creații ale tale, poți să postezi anunțuri pe site-urile de specialitate. Fii sigur că numeroase persoane sau chiar companii apelează la astfel de servicii. Important este să îți evaluezi corect munca și să ceri o sumă rezonabilă, atât pentru tine, cât și pentru cel care plătește.

 

Sursa foto: news.onepoll.com

Isabela Latiș

Absolventă a facultății de Jurnalism, content writer la CampusCluj.ro, pasionată de fashion, publicitate și mediul online. Ador călătoriile, fotografia și cărțile bune.

Website www.bloggerissa.com

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook