C.C : În primul rând, cum ți-a venit ideea unei astfel de invenții? Ce te-a motivat să reușești?

I.B : În ultimii doi ani am facut două cursuri online despre prima mașina autonomă. Cursurile au fost organizate de unul dintre creatorii mașinii autonome, profesorul Sebastian Thrun de la Universitatea Stanford. Cursul se prezintă sumar și este doar o introducere în domeniu. Mașina mea are mai multe softuri cu Inteligență Artificială și ceva device-uri hardware. Momentan softurile sunt capabile să recunoască semnele de circulație, semafoare, liniile de marcaj, chiar și bordurile.

Folosind GPS și Google Maps  se creează o bază de date globală cu semnele de circulație, iar dacă alte mașini autonome sau chiar ea însăși va reveni prin aceeași zonă, va folosi semnele de circulație din baza de date globală și va contribui cu noi semne pe care le va descoperi din mediu, oferind și feedback-uri pentru a elimina falsurile. Pentru a recunoaște obstacolele din mediu, încerc să realizez un radar 3D care să îmi permită creearea unei hărți 3D despre mediul înconjurător. Folosind acest radar îi va permite mașinii să ocolească alte mașini, pietoni și obstacole. Ideea este că cu cât sunt mai multe softuri și informatia provine din mai multe surse, calculate independent, gradul localizării și a deciziei începe să crească. Cei de la Stanford au avut un radar 3D de 70.000$ ,un LIDAR (au uitat să menționeze  acest lucru în curs). Folosesc fotodetectorulul pe care l-au folosit și ei în LIDAR.  

Problema mașinii autonome produsă de Sebastian Thrun (acum ea se numește Google Self-Driving car) este folosirea unui radar 3D de o rezoluție foarte mare și foarte scump. Acest radar 3D este utilizat pentru a recunoaște mediul înconjurător și a crea o hartă 3D cu o rezoluție ridicată. Soluția mea prezintă un radar 3D minimal care ar costa numai 4000$ și 3 camere montante special pentru a recunoaște din imagini, liniile de marcaj, bordurile și poziția real time a mașinii și nu din radarul 3D. Mașina care merge singură, nu este o mașină numai pentru nevăzători, ci este o mașină care înțelege mediul și ia decizii singură. Mai există o singură mașină de acest gen în lume, deci este un subiect fierbinte în foarte multe universități din lume. 

C.C : Având în vedere magnitudinea acestei reușite, cred că ne întrebăm cu toții în cât timp ai reușit să finalizezi acest proiect? Cât ai muncit propriu-zis la el?

I.B : Am studiat conceptele de Inteligență Artificială în ultimii 4 ani, în care am dezvoltat foarte multe aplicații și unelte software ce permit exportarea de Inteligență Artificială în alte aplicații și m-au ajutat în dezvoltarea proiectului de acum. Timpul propriu-zis este de 11 luni, dar fără respectivele unele software nu se putea realiza o astfel de lucrare.

C.C : Am înțeles, din alte interviuri pe care le-ai oferit, că ai mai participat la acest concurs și în anii anteriori. Crezi că experiența participărilor anterioare te-a ajutat să obții anul acesta marele premiu?

I.B : Eu am participat de patru ori la concursul Intel International Science and Engineering Fair. Deoarece este o competiție, fiecare elev din cei 1688 (selectați din 7 milioane de copii din 70 de țări) își doreau să câștige marele premiu, iar eu în fiecare an visam premiul. În timp mi-am dat seama că este un drum lung intre a-ți dori un premiu și a-l obține. Cand a început festivitatea de premiere nu mă gândeam la marele premiu, mă așteptam să câștig ceva. Mai mult decât atât, premiul Gordon E. Moore nu a mai fost câștigat în ultimi 20 de ani de niciun european. Dupa ce am obținut locul I și distinctia celui mai bun proiect din categoria Computer Science, pe parcurs am înțeles că am șansa să îl câștig. Dar nu mă așteptam. 

C.C : Cum au reacționat părinții și cei apropiați la aflarea veștii?

I.B : I-am învățat pe părinți să dea refresh la e-mail și pe Twitter. Când au vazut că cei de la ISEF au publicat că am luat marele premiu au crezut că e o glumă. Abia apoi și-au dat seama că e chiar adevărat.

C.C : Cum arată o zi din viața lui Ionuț Budișteanu? Ce îți place să faci în timpul liber?

I.B :Tot timpul învăț, citesc sau programez.

C.C : Pentru că site-ul nostru este dedicat studenților, suntem foarte curioși,  care este facultatea pe care dorești să o urmezi și ce planuri de viitor ai?

I.B : În ultimi ani am lăsat deschisă posibilitatea studiului în România. Ultimul premiu îmi confirmă faptul ca pot studia orice în România și că pot fi apreciat de întreaga omenire, chiar dacă vin și sunt din România. În ultimele săptămâni am decis definitiv să studiez la Universitatea din București, deși am aplicat la universități în SUA, deoarece eu cred că România sa va dezvolta în următorii 10-20 de ani, și  se poate face cercetare și educatie de calitate înaltă. Îmi doresc să parcurg cursurile Universității din București și apoi voi vedea ce-mi rezervă viitorul. 

C.C : Care consideri ca este cel mai mare atu al învățământului din România? Care este, în opinia ta, cea mai mare lacună a sistemului românesc de învățământ și cum consideri că ar putea fi remediată?

I.B : În România în sistemul educațional nu există o continuitate. Elevii care termină un liceu de informatică se fac doctori, jurnaliști sau preoți. Păcat de anii irosiți pentru pregătirea către o altă profesie.  Eu personal sunt un rezultat al învățământului românesc, deși foarte mulți critică educația din Romania, spunând că este la pământ. La concursul din America, învățământul românesc a câștigat și a fost în frunte față de sistemul educațional din America sau din restul Europei.

C.C : Cum ai simțit că sunt primiți și priviți românii în strainătate?

I.B : Sunt foarte multe persoane pasionate de IT. Tinerii încep sa vadă în familie, de la profesorii din școală, de la concursuri... se ridică o nouă generație. Cei care acum ne sunt profesori nu au avut calculatoare în casa. Nici nu existau în România pe vremea aceea. Până la revoluție nu era decât un calculator pe județ și acela funcționa cu cartele perforate. Fiecare cartelă era o instrucțiune. Nu puteau rula mai mult de o mie de linii (cartele). Acum aplicațiile adevărate de la firme au între 500.000 și un milion de linii.

C.C : Un sfat pentru studenții din România?

I.B : Drumul străbătut de mine pentru a ajunge la acest nivel a fost foarte lung. Opt ani în care am participat la peste 130 de concursuri naționale de programare, software development, informatică și inventică, dar am reușit să obțin cel mai mare premiu de la cel mai mare concurs pentru liceeni din lume.

Totul ține de motivație, performanță și autodepășire.

Festivitatea de premiere Intel ISEF 2013

Sursa foto : Facebook.com

Sursa video : Youtube.com