Filmul spaniol Stockholm, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Premiul în valoare de 15.000 de euro, oferit de Silva, i-a fost înmânat cineastului de către actrița americană Debra Winger. „Sunt foarte emoționat, am rămas fără cuvinte. E primul premiu internațional pe care îl primește acest film. De fapt, al doilea, pentru că pe primul l-au luat actorii din film”, a spus Rodrigo Sorogoyen pe scenă.
TIFF 2014 a dat lovitura și anul acesta. Dacă nu ai „dat o geană” încă, este timpul să o faci. După un weekend cu săli pline, Festivalul Internațional de Film Transilvania continuă cu un program încărcat de filme bune și evenimente speciale. În primul weekend, sute de copii au ascultat fascinați cine-concertul Cinepiano, al artistului brazilian Tony Berchmans, la Cinema Florin Piersic, iar alte câteva zeci au învățat meserii și s-au jucat în Cetatea micilor antreprenori, la Castelul Banffy de la Bonțida. Totodată, Depozitul de Filme, un spațiu inedit, spectaculos prin miile de role de film abandonate, le-a fost prezentat invitaților și spectatorilor în debutul TIFF-ului.
În jur 700 de invitați români și străini sunt așteptați la Cluj-Napoca, la cel mai mare festival de film din România. Regizori, actori, producători, distribuitori, directori de festivaluri vor sosi în zilele următoare la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Ediția cu numărul 13 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania a început azi, 30 mai, de la 20.45, în Piața Unirii Open Air din Cluj, cu ceremonia de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Philomena (r. Stephen Frears), nominalizat anul acesta la Oscar. La gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, vor lua parte oficialități și personalități din lumea filmului. Până pe 8 iunie, spectatorii au de ales între 217 filme din 55 de țări, concerte, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri. În jur 700 de invitați români și străini sunt așteptați la TIFF.
Programul de educație cinematografică, EducaTIFF, revine, anul acesta, cu o rețetă și mai savuroasă. Filme premiate, invitaţi speciali, un spectacol Cinepiano, lecţie de actorie cu „copii-vedete de cinema”, seminarii de critică de film, ateliere de animație și alte activități vor face deliciul celei de a VI-a ediții. Copiii dornici să descopere lumea filmului se pot înscrie la activitățile EducaTIFF până în data de 29 mai, pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Și mai multe surprize pentru adevărații iubitori de film: renumitul regizor francez Nicolas Philibert este în centrul atenției la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, ca invitat special al secțiunii 3X3. Trei dintre documentarele sale vor fi proiectate la Cluj, alături de filmele lui Peter Solan și Iulian Mihu, ceilalți doi cineaști pe care TIFF îi omagiază în 2014.
Actrița americană Debra Winger va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră/ Lifetime Achievement Award la Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Același trofeu îi va fi oferit cineastului polonez Krzysztof Zanussi, iar Premiul de excelență îi va fi acordat actorului Florin Zamfirescu, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediții, pe 7 iunie, la Teatrul Național din Cluj.
Instrumente bizare, experiențe cinematografice ca la începutul secolului XX... ce zici de un spectacol marca Radu Afrim și Vlaicu Golcea? Toate acestea vin la pachet cu remix-uri ale melodiilor Mariei Tănase. Unde altundeva decât la TIFF (30 mai – 8 iunie)?
Exclusiv pentru iubitorii de film și artă: TIFF își va încânta spectatorii cu un „best of” al filmelor de ficțiune și documentarelor care au făcut turul marilor festivaluri în ultimul an. Acest lucru se va întâmpla în două dintre cele mai populare secțiuni ale festivalului: Supernova și What’s Up, Doc?. Circa 50 de titluri multi-premiate intră în selecția semnată de directorul artistic Mihai Chirilov, titluri proiectate la Cannes, Berlin, Veneția, Toronto sau San Sebastian și așteptate de cinefilii din lumea întreagă.
Dacă îți plac filmele sau adori arta, nu ai cum să ratezi ediția din acest an a TIFF deoarece arta răzbunării se predă aici, în 12 filme reunite în secțiunea tematică Ochi pentru ochi/ Eye for an Eye, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie). O altă secțiune nouă, Suspecții de serviciu/ The Usual Suspects, îi aduce înapoi la Cluj pe cineaștii care au trecut cu filmele lor de început prin competiția festivalului.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 207 Interviu
Sep 11, 2024 275 Campus
Iul 16, 2024 403 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 366 Stiri