Studenții Universității Babeș-Bolyai s-au clasat pe primele poziții ale Campionatelor universitare de Judo desfășurate, în perioada 3-5 mai 2017, la Sibiu. La finalul competiţiei, echipa de fete a Universității Babeș-Bolyai a ocupat locul I, în timp ce echipa băieţilor s-a clasat pe poziţia a II-a. Cu cele cinci medalii de aur, una de argint și două de bronz obţinute la Campionatele universitare de la Sibiu, echipa UBB, coordonată de conf. univ. dr. Ioan-Nelu Pop, a ocupat locul I în clasamentul general.
Echipa Universității Babeș-Bolyai a câștigat finala mică a Campionatului Național Universitar de Fotbal, meci disputat joi, 13 aprilie 2017, împotriva formației Universității din Oradea. Studenții clujeni s-au clasat, așadar, din nou pe podiumul național, ocupând locul III al Campionatului Național Universitar de Fotbal, din rândul lor fiind desemnat și cel mai tehnic jucător al competiției, Claudiu Rogozan, acesta fiind și jucător al echipei de fotbal Universitatea Cluj.
Universitatea Babeş-Bolyai a fost distinsă cu Marele Premiu şi Cupa EUROINVENT, dar și cu diploma de excelenţă și Cupa Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, acordate, pentru rezultatele tinerilor în domeniul inventicii, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, desfăşurat, în perioada 22-24 martie 2017, în Complexul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Un cadru didactic al Universității Babeș-Bolyai a câștigat Premiul de platină în cadrul ediției 2017 a Expoziţiei internaţionale de caligrafie japoneză CONNECT THE WORLD – Global Shodo@Yasuda de la Hiroshima (Japonia).
Universitatea Babeș-Bolyai își păstrează poziția de lider al universităților românești în clasamentul Webometrics 2017, ocupând, la nivel mondial, locul 918 din peste 24.000 de instituţii de învăţământ superior analizate, după ce, în Metarankingul Universitar – 2016, elaborat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pe baza clasamentelor internaționale individuale ale universităților în 2016, UBB a fost prima universitate din ţară.
În data de 8 martie 2017 a fost făcut public clasamentul internațional al universităților – QS World University Rankings – pe domenii generale și specifice. Criteriile de clasificare au fost: (1) reputația academică (prin anchetă de specialitate); (2) reputația la nivelul angajatorilor (prin anchetă de specialitate); (3) citările publicațiilor în sistemul SCOPUS și (4) indicele Hirsch în sistemul SCOPUS. Domeniile academice din universități au fost evaluate atât la nivel general, cât și la nivel specific. La nivel general au fost stabilite și evaluate următoarele domenii (fiecare incluzând apoi domenii specifice): (1) Arte și Științe Umaniste; (2) Inginerie și Tehnologie; (3) Științe ale Vieții și Medicină; (4) Științe ale Naturii și (5) Științe Sociale și Management. Dintre cele aproape 100 de universități din România, apar doar membrele Consorțiului „Universitaria” – universitățile din București, Cluj-Napoca (UBB), Iași (UAIC), Timișoara (UVT) și Academia de Studii Economice (ASE) – plasate pe poziția 700+.
Universitatea Babeș-Bolyai găzduiește, în perioada 7 martie – 25 aprilie 2017, un număr de 7 seminarii – pilot cu tematici legate de activităţile specifice Băncii Naționale a României, în cadrul proiectului Academica BNR, organizat în parteneriat de cele două instituții.
Un reprezentant al Departamentului de Biologie și Ecologie al Universității Babeș–Bolyai din Cluj-Napoca a făcut parte din echipa de cercetare care a descoperit 8 specii noi de ţânţari. Descoperirea a fost prezentată recent într-un articol ştiinţific publicat în “Biodiversity Data Journal” de către biologul finlandez Jukka Salmela și Kolcsár Levente-Péter, colaboratorul științific al liniei maghiare a Departamentului de Biologie și Ecologie al UBB.
Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează în perioada 1 martie – 1 mai 2017 a doua ediție a Concursului Național de Dramaturgie și Publicistică Teatrală „ProScenium” adresat tinerilor cu vârste între 16 și 20 de ani.
Universitatea Babeş-Bolyai, prin Facultatea de Studii Europene, a devenit membră a proiectului “Patrimoniu european pentru un Viitor Cultural Împreună” (Patrimoine Européen pour un Avenir Culturel Ensemble, ProPEACE).
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 209 Interviu
Sep 11, 2024 276 Campus
Iul 16, 2024 405 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 368 Stiri