Cum să ajungi cea mai bună versiune a ta, să depășești provocările în business sau să te implici în comunitatesunt doar câteva dintre tematicile abordate de speakerii excepționali ce urcă pe scena Conferinței de Leadership Feminin The Woman ce are loc săptămâna viitoare, în 21 martie la Grand Hotel Italia***** din Cluj-Napoca.

Consorțiul UBB-ICR organizează cea de-a 51-a întâlnire și conferință internațională a membrilor Asociației Testatorilor de Limbi din Europa (ALTE), asociație în care sunt reprezentate instituțiile care fac cele mai importante teste de limbi străine (Cambridge, Goethe Institut, DELE, DALF etc.).

La nivel global, studiul realizat de Metro a constatat că, în vreme ce aproape una din două femei (45%) visează să înceapă propria afacere, numai 12% sunt de părere că își pot duce la îndeplinire această ambiție. Al doilea cel mai mare procent se regăsește în România, unde 67% dintre femei visează să dețină propria afacere, dar numai 10% au încredere că pot pune în practică această idee. În 21 martie la Conferința de Leadership Feminin The Woman, peste 20 de speakeri naționali și internaționali vor susține prezentări inedite pentru peste 600 femei antreprenor și manageri din România. Scopul The Woman este să ajute comunități prin împărtășirea de cunoștințe, crearea de conexiuni și apartenența la o comunitate de femei puternice și informate.

În perioada 14 – 16 martie 2018, Ambasada Franței în România și filiala din Cluj-Napoca a Institutului Francez din România organizează Întâlnirile Europene din Transilvania. În acest eveniment, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca este partener alături de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, Muzeul Museikon din Alba Iulia și Media Image Factory.

O conferință eveniment va avea loc în luna februarie la Facultatea de Studii Europene (FSE) a Universității Babeș-Bolyai. Protagonist este celebrul scriitor francez Pascal Bruckner!

Cătălina Ponor, declarată Gimnasta anului 2017 în Europa vine pe scena Conferinței de Leadership Feminin The Woman pe 21 martie 2018 la Cluj-Napoca. Cătălina este cea mai longevivă gimnastă a României, la vârsta de 30 ani având dedicați peste 25 de ani gimnasticii. Tripla campioană olimpică, aflată la finalul unei etape profesionale din viața sa, își propune să dea mai departe generațiilor viitoare toată experiența și pasiunea sa pentru gimnastică,  prin mobilizarea la scară mare a tuturor factorilor implicați.

Asociaţia Nutriţie şi Sănătate, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, vă invită să participaţi la Conferinţa Naţională cu Participare Internaţională “Nutriţia – Medicina viitorului”. Ediţia a VII-a, se va desfăşura în perioada 23-24 noiembrie la Cluj-Napoca.

Conceptul de specializare inteligentă (smart specialisation) fundamentează programele academice/de cercetare europene şi naţionale. Din păcate însă, acest concept a primit sensuri şi semnificaţii din cele mai diverse, ajungându-se adesea la confuzie şi ambiguitate.

Centrul de Cercetare în Administrația Publică al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează sâmbătă, 25 martie 2017, începând cu ora 10.00, conferința Tehnologie și Inovare în Guvernare, la care vor participa reprezentanţi cheie din administrația centrală si din  industria ITC, investitori, cercetători, profesori şi studenţi.

Marți, 14 martie 2017, de la ora 18.00, va avea loc conferința „Focul Viu”. Evenimentul se va axa pe descrierea unui proiect de promovare a României Rurale, „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, unei campanii de conștientizare și a unui festival anual de cultură țărănească în Maramureș.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.