Programul cuprinde şi o componentă socială, realizată prin organizarea unei competiţii de echipă ce presupune parcurgea unui traseu de 10 probe consecutive, cu scopul de a genera fonduri pentru o cauză socială. Acestea vor fi direcţionate în fondul deschis de Fundaţia Comunitară Cluj, pentru a susţine participarea lui Dacian Makzin la Jocurile Mondiale de tenis de masă pentru paralimpici, desfăşurate în septembrie 2014, la Beijing.
“Sportul înseamnă calitatea vieţii şi esenţa dezvoltării armonioase a întregului nostru viitor. Pasiunea pentru un stil de viaţă sănătos include automat sportul, întregul motor al sănătăţii. Ne datorăm nouă înşine să ne descoperim limitele propriului corp, să ne îmbunătăţim şi să ne prelungim viaţa, care este
Living Fit se doreşte primul pas dintr-un program mai amplu, organizat sub deviza „Pasiune pentru o viaţă sănătoasă”, prin care Asociaţia INFitness să promoveze în rândul publicului larg un mod de viaţă activ şi echilibrat din punct de vedere nutriţional. Înscrieri şi bilete, pe www.livingfit.ro.
Despre: INFitness este o asociaţie sportivă care are ca scop realizarea unui interes de grup, prin promovarea unui stil de viaţă sănătos ce presupune o alimentaţie sănătoasă, corectă şi practicarea sportului de masă în rândul populaţiei de toate vârstele, în special în rândul tinerilor.