Saptamana Educatiei Sexuale la Universitatea Babes-Bolyai

Scris de  Dec 08, 2015

Săptămâna aceasta se desfășoară la Facultatea de Psihologie și Științele Educaţiei, UBB, un proiect inedit de tip student-pentru-student (sau Sevice-Learning), numit Săptămâna Educației Sexuale, având ca scop transmiterea de informații documentate științific despre sexualitate, precum și conștientizarea posibilităților de prevenție a riscurilor asociate cu diferitele comportamente sexuale.

 

Echipa din spatele acestui proiect (echipa Junior Psy Sex Experts 2.0) este formată din 22 de studenți din anul II nivel licență, secţia Psihologie, înscriși la disciplina facultativă Psihobiologia Sexualității. Acești studenți, sub coordonarea titularului de disciplină și a colegilor din anii mai mari, și-au propus să răspundă în manieră științifică la o serie de întrebări din domeniul sexualității. Aceste întrebări au fost colectate online, în regim de anonimat, pe parcursul întregii luni noiembrie, iar răspunsurile au fost analizate și documentate pe baza literaturii de specialitate.

 

Pe parcursul întregii săptămâni, întrebările și răspunsurile despre sexualitate (aproximativ 500 de întrebări pe diverse teme, cum ar fi: formarea și menținerea cuplurilor, atractivitatea sexuală, infidelitatea, răspunsul sexual, metodele de protecție, multiculturalitatea sexuală, bolile cu trasnmitere sexuală etc.), vor fi expuse și explicate la standul informativ de pe holul Facultății de Psihologie și Științele Educației.

 

Săptămâna Educației Sexuale mai cuprinde workshopuri, dezbateri, seri de film, prelegeri, lansarea unui calendar de nuduri artistice realizat în scop caritabil, precum și un concert  caritabil organizat în colaborare cu Organizația Studenților Mediciniști din Cluj (OSM). Banii strânși în urma concertului vor fi direcționați către copiii diagnosticați cu HIV/SIDA, internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

 

Proiectul Săptămâna Educației Sexuale contribuie la dezvoltarea atitudinilor civice ale studenților și la aprofundarea cunoștințelor acestora în domeniul educației sexuale prin interacțiune educativă directă cu alți colegi de ai lor, promovând astfel tipurile de activități de tip Service-Learning (învățare orientată spre comunitate). Detalii despre eveniment se găsesc aici: https://jpse2.wordpress.com/.

 

Evenimentul se adresează populației cu vârsta peste 18 ani, cu precădere studenți. Intrarea este liberă, vă așteptăm în fiecare zi a săptămânii următoare, începând de la ora 10:00.

 

Programul Săptămânii Educației Sexuale:

 

1. Luni – 7 decembrie 2015

- 10:00 – 16:00 – Stand informativ (întrebări & răspunsuri) pe holul parterului Facultății de Psihologie și Științele Educației (Str. Sindicatelor nr. 7).

- 16:00 – 18:00 – Workshop ”Stilurile de atașament”, susținut de către Iulia Strîmbu (Psihologie, anul II). Locația: Q Caffe (Str. Petru Maior, nr. 13).

- 20:00 – 22:00 – Vizionarea și analizarea filmului ”Basic Instinct” (1992), un thriller erotic american despre înșelare, seducție și plăcere, în regia lui Paul Verhoeven. Locația: Amfiteatrul Zorgo, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (Str. Sindicatelor, nr. 7).

 

2. Marți – 8 decembrie 2015

- 10:00 – 16:00 – Stand informativ (întrebări & răspunsuri) pe holul parterului Facultății de Psihologie și Științele Educației (Str. Sindicatelor nr. 7).

- 16:00 – 18:00 – Prelegere interactivă: Orgasmul feminin, susținută de către Ioana Elena Pișcoi (Psihologie, anul II). Locație: Q Caffe, sala 3. (Str. Petru Maior, nr. 13).

- 19:00 – 21:00 – Seară de quiz despre Educația Sexuală – cu concursuri, întrebări, jocuri și premii. Locația: Q Caffe, sălile 2 și 3. (Str. Petru Maior, nr. 13).

 

3. Miercuri – 9 decembrie 2015

- 10:00 – 16:00 – Stand informativ (întrebări & răspunsuri) pe holul parterului Facultății de Psihologie și Științele Educației (Str. Sindicatelor nr. 7).

- 16:00 – 17:45 – Workshop: Obiectivarea sexuală – De ce și cum distorsionează mass-media felul în care ne privim în oglindă, ne raportăm și ne comportăm cu cei din jurul nostru. (Paula Dragoș, Psihologie, an II). Locația: Q Caffe, sala 3. (str. Petru Maior, nr. 13).

- 20:00 – 22:00 – Debate: Avantajele și dezavantajele relației de tipul friends-with-benefits”.

Locația: sala 19, etajul 2, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.

 

4. Joi – 10 decembrie 2015

- 9:00 – 10:00 – Lansarea calendarului iCare (nud artistic în scop caritabil – protecția animalelor de companie). Invitați: Conf. dr. Andrei D. Mihalca (fotograf), Lucian Ene (fotograf) și reprezentanții iCare (Ramona Axinte). Locație: Sala 4, Amfiteatrul Zorgo, parter, Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Str. Sindicatelor 7.

- 10:00 – 12:00 – Prelegere: Teoriile biologice și evoluționiste ale homosexualității (Curs Psihobiologia Sexualității), susținută de către Conf. Univ. Dr. Alina Rusu. Locație: Sala 4, Amfiteatrul Zorgo, parter, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.

- 10:00 – 16:00 – Stand informativ (întrebări & răspunsuri) pe holul parterului Facultății de Psihologie și Științele Educației (Str. Sindicatelor nr. 7);

- 21:00 – Concert caritabil: Red Ribbon Party. Together in/for red. Charity acoustic night, un concert caritabil organizat în colaborare cu Organizația Studenților Mediciniști din Cluj-Napoca (OSM). Banii strânși în urma concertului vor fi direcționați către copiii diagnosticați cu HIV/SIDA, internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca.

Artiști: Răzvan Krivach, Bianca Herescu, Raluca Marinescu și Patrick Iosif. Locația: Club 30 Plus (str. Avram Iancu, nr. 29)

 

5. Vineri – 11 decembrie 2015

- 10:00 – 16:00 – Stand informativ (întrebări & răspunsuri) pe holul parterului Facultății de Psihologie și Științele Educației (Str. Sindicatelor nr. 7).

- 16:30 – 18:00 – Workshop ”Consumul de pornografie: Între beneficii și adicție”, susținut de către Raul Lupaș (Psihologie, an II). Locația: Q Caffe. (str. Petru Maior, nr. 13.

- 20:00 – 22:00 – Vizionarea și analiza filmului ”Blue is the warmest color” (”La vie d’Adèle”, 2013), o dramă despre acceptarea și redescoperirea sinelui prin iubire și pierdere, în regia lui Abdellatif Kechiche. Locația: Sala 4, Amfiteatrul Zorgo, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.

 

Mesaj din partea studenților organizatori: “Vă invităm să luați parte la aceste evenimente cu propunerea să veniți echipați cu o gândire deschisă, curioasă, orientată spre cunoaștere”.

 

Sursa: news.ubblcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.