Nu multe au fost ocaziile în care ai simțit, ca student, lipsa banilor. Variantele pentru obținerea unei sume sunt minime, iar majoritatea sunt bazate pe împrumuturi de durată scurtă, venite din buzunarul colegilor de facultate sau a rudelor. Cu trecerea timpului, lucrurile au evoluat și problemele financiare  pot deveni, incetul cu incetul, de domeniul trecutului.  În prezent, studenții care nu își pot găsi un serviciu în timpul facultății pot acum apela la un credit bancar. Cum este posibil acest lucru? Cu toate că băncile nu se înghesuie în oferte de acest gen, există totuși posibilitatea ca un student să ceară și să obțină un credit.

Din ce în ce mai mulți studenţi sunt interesaţi de activitatea de voluntariat. O ocazie ideală de a-i ajuta pe ceilalţi chiar şi pe colegii aflaţi în dificultate.

Studenția înseamnă mai mult decât formarea intelectuală sau profesională. Reprezintă momentul în care încercăm să ne modelăm și sufletele, să creștem din perspectivă spirituală și să ajungem să fim acei oameni pe care i-am visat de mici. Din fericire, modelele pe care le putem urma sunt multe, diferite și se pot plia pe tot aceea ce ne reprezintă pe noi. Astăzi, Campuscluj.ro  vă face cunoștință cu un astfel de proiect în care putem să ne vedem și sufletele crescând alături de noi. We Care se definește printr-un grup de tineri ce doresc să fie alături de copiii ce sunt internați la secția de Oncologie. În cele două ore cu ei, aceștia încearcă să petreacă un timp de calitate cu ei în care se spun povești, se modelează plastelină, se colorează și se leagă multe și frumoase prietenii cu micuții și famiiile lor.  

Două echipe mixte, formate din câte opt studenți ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi ai Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Esslingen, Germania, trebuie să dezvolte, în cadrul proiectului Reshaped Partnerships for Competitiveness and Innovation Potential in Mechanical Engineering (RePCI), un braț de robot multifuncțional, ce poate fi conectat la un robot mobil de inspecție în țevi.

A început goana după apartamente și garsoniere în Cluj! Studenţii dublează cererea de apartamente de închiriat în septembrie. Cele mai scumpe centre universitare sunt Bucureştiul şi Clujul, iar cel mai ieftin, Braşovul, potrivit unui studiu al portalului InCont.ro.

Unul dintre cele mai grozave lucruri la facultate este faptul că ești, în sfârșit, independent: îți faci propriile tale reguli, stai până târziu afară, îți administrezi propriul buget etc. Dar nu e așa ușor cum credeai, așa-i? De câte ori ai rămas fără bănuți în buzunar/portmoneu? De câte ori ai cheltuit mai mult decât ai avut și a trebuit să împrumuți cash de la prieteni? Acest articol are drept scop să te învețe, prin metode simple, cum să economisești banii, asfel încât să îți ajungă toată luna.

Ești singură. Și ce dacă? Să fii singură la 20 și ceva de ani poate fi foarte distractiv, în special dacă prietenele tale sunt singure de asemenea. Iată câteva motive pentru care ar trebui să fii singură în studenție.

A trecut deja o lună şi ceva de când a început facultatea, şi ai realizat că e destul de amuzant să mergi la cafele şi la chefuri, dar parcă-parcă ai mai schimba mediul. Parcul Central şi Cetăţuia zici că sună bine, dar parcă-parcă le-ai văzut deja destul. Desigur, şi mall-ul a fost vizitat suficient. Şi zici că ai avea chef de un film, dar nu în camera ta, căci de prea multe ori colegii tăi îşi găsesc alte ocupaţii, ci...la cinema. Dar, nu ai bani. Dar ce-ai zice dacă ţi-aş spune că...nu trebuie să-ţi faci griji?

Studenția este o perioadă specială din viața ta. Exisă oportunități incredibile de dezvoltare personală, dar să nu uităm nici de oportunitățile care-ți permit să fii foarte, foarte caraghios.

 

Câte ai încercat până acum?

Când erai acasă, gătea mama. Și încă ce mâncare bună făcea! Nu aveai tu grija alimentelor, cu atât mai puțin a modului în care trebuie să le combini ca să iasă ceva comestibil. Dar acum gata, ai ajuns la facultate și ești conștient de faptul că trebuie să înveți să gătești. Cât mai repede! Pachetul mamei nu ține prea mult, și apoi ce te faci? Nu vei supraviețui doar cu supe la plic și chips-uri, te asigur.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro