Descriere

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” reprezintă leagănul educaţiei medicale clujene cu o istorie a căror izvoare apar în anii 1500 şi este azi una din cele mai importante şi mai apreciate universităţi din România.

Universitatea este azi recunoscută ca o universitate de prestigiu în ţară, fiind considerată una din universităţile de cercetare şi educaţie, intrând astfel în clasamentul primelor 12 şcoli de învăţământ superior româneşti.

În Universitate învaţă azi peste 5700 studenţi din ţară şi din peste 50 de ţări din întreaga lume, în 3 mari facultăţi: Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Farmacie. Aceasta dă o alură distinctă multiculturală, plină de farmec.

Dacă zilele trecute v-am adus la cunoștință impactul major al somnului pentru o sesiune cu examene luate, alegerea unei hrane adecvate este și ea la fel de importantă pentru ca puterea de concentrare să crească vertiginos, iar examenele să curgă cu note mari. De aceea, ne-am hotărât să vă prezentăm cele trei alimente care nu ar trebui să vă lipsească din camera de cămin în vremurile grele ale sesiunii de examen.

Sesiunea se apropie cu pasi leneși de sfârșit și nevoia unui somn adâncit în felurite vise se simte din ce în ce mai mult. Ce trebuie să știm este că nu ar trebui să ne privăm organismul de beneficiile pe care somnul le aduce sănătății noastre nici măcar în sesiune. Refacerea după lunga perioada de stres începe întotdeauna cu un somn bun, iar lipsa acestuia se vede imediat în scăderea randamentului nostru de zi cu zi.


Somnul ne face mai creativi…

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro