Sunt momente în viața de student când îți vine să renunți la tot. Facultatea ți se pare plictisitoare, te gândești că nu merită să te străduiești atât de mult pentru o diplomă, pentru că tot la fast-food vei lucra toată viața, începi să crezi că nimic nu mai are sens, îți pierzi motivația și... ei bine, în loc să faci ceva în privința asta, preferi să stai pe Facebook sau la TV și să uiți de toate.
Când eşti student, de cele mai multe ori nu ai timp să mănânci. Nu ai nici chef să scoţi toate oalele din toate dulapurile, şi să te apuci să faci artă culinară pe pereţi, în timp ce tu frunzăreşti cartea lui Gordon Ramsey, uitând de apa pusă la fiert sau de soufle-ul care se arde sau uleiul care-şi face de cap sau multe alimente care îţi lipsesc. Ca să nu treci printr-o situaţie de genul, unde îţi ia mult timp să găteşti şi mai mult ca să cureţi mizeria...ajungi să recurgi la cea mai simplă soluţie: fastfood.
Robert Phillipson, profesor în cadrul Business School din Copenhaga, spunea că limba engleză nu mai este o limbă străină. Fiind o limbă de largă răspândire, engleza a devenit un criteriu de selecție uzual când vine vorba de domenii profesionale moderne. Astfel că dublarea acesteia cu o limbă exotică sau chiar cu o altă limbă de origine europeană nu face decât să vă asigure diferențierea în cadrul unui proces de selecție.
Clujul prinde formă de sushi în această vineri, când iubitorii de preparate nippone beneficiază de 50% reducere la Tokyo Japanese Restaurant, pe Marinescu, numărul 5, la împlinirea unui deceniu de activitate.
Iubitorii de preparate nippone se pot bucura de această promoție vineri, 23 August 2013, pe parcursul întregii zile. Rezervarea se face telefonic, la 0753 070 000, pe baza cardului de fidelitate Tokyo Card, pe care îl puteți solicita personalului, card ce se oferă gratuit clienților.
Una dintre cele mai mari probleme cu care te confrunţi în timpul facultăţii...pe lângă faptul că îţi rămân prea multe zile la finalul banilor şi că mahmureala aia groaznică nu te-a lăsat la examen, pe care aparent l-ai luat cu o notă destul de mare este...*linişte totală* plictiseala care te cuprinde în timpul cursurilor.
Nu, pe bune, nu râde şi nu zâmbi, e o problemă foarte mare şi foarte reală. Ştiu că în general „cursurile sunt facultative” (dar aşa e şi facultatea, dar mă rog), şi că „sunt mai importante seminariile”, dar de foarte multe ori pierzi o treime din informaţia destinată examenului din pricina...plictiselii. Adică, ştii tu, momentul ăla critic când efectiv nu-ţi mai poţi ţine ochii deschişi, şi ajungi să-ţi propteşti bărbia în palmă, ca într-un final să-ţi ajungă întregul căpşor pe masa pufoasă de lemn a amfiteatrului.
Până la 28 de ani, Ioana a reușit să acumuleze o mulțime de experiențe interesante. Pentru că face totul din pasiune, pentru ea ”timpul liber” înseamnă ”o șansă de a învăța ceva nou”. Totul a început cu o aventură educațională palpitantă pe ruta București – Maastricht – Amsterdam – Viena. În paralel a voluntariat și a lucrat pentru o mulțime de ONG-uri, în special în activități și programe de comunicare.
Dragul meu Student. Sau draga mea Studentă,
mi-a ajuns la urechi că dumneata întrebi pe toată lumea de ce să alegi Clujul. Ei bine, monşer, înainte de toate, trebuiesc să-ţi spun ceva: aici, la Cluj, oamenii se mişcă altfel. Sunt descătuşaţi de toate frâiele ce-i ţin, şi pictează – prin gesticaşi mimica lor, întregul văzduh. Sunt mai liniştiţi, mai atenţi, mai puţin inhibaţi, mai „îndrăgibili” arătându-şi adevăratele culori. Şi totodată sunt mulţi şi de toate felurile. Însă, pot fi încadraţi într-o singură categorie: toţi sunt frumoşi.
Turismul este una din afacerile cele mai de succes in tara noastra, datorita multitudinilor de peisaje parca rupte din basme, faptul ca avem deschidere la mare si un lant muntos ca nicaieri in Europa. O sa vorbim astazi despre pensiunile de la munte pentru ca Clujul este inconjurat de munti iar o afacere in acest sector este cat se poate de profitabila.
Inainte de a face business plan-ul pentru o astfel de investitie ar trebuie sa ne gandim la cateva lucruri elemenare :
Peste 2.000 de clujeni au venit, sâmbătă, la "Noaptea albă la Grădina Botanică" care s-a desfăşurat în cadrul primei ediţii a festivalului "Culorile Clujului/Colours of Cluj".
Prestigioasa instituţie de cercetare ştiinţifică a Universităţii "Babeş-Bolyai" a avut cel mai numeros public dintr-o zi de vizită din ultimii ani, clujenii fiind atraşi atât de ideea de a afla lucruri mai puţin cunoscute despre plantele rare din Grădina Botanică, cât şi de suita de concerte simfonice şi lirice prezentată de cunoscuţi artişti, precum şi de alesele momente coregrafice.
Student fiind, bani putini aveam. Daca asta este si cazul tau, atunci afla ca poti economisi bani daca faci cumparaturi online. Faptul ca produsele sunt mai ieftine pe internet, nu este doar un mit. Pentru a opera un magazin online firmele nu au nevoie de spatiu fizic si nici de personal numeros iar asta se cunoaste cand vine vorba de preturi.
Sa fim intelesi, nu totul este mai ieftin in online, dar iata ce poti cumpara la preturi mai bune :
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 212 Interviu
Sep 11, 2024 299 Campus
Iul 16, 2024 415 Stiri
Iul 08, 2024 335 Stiri
Iul 03, 2024 370 Stiri