"In ședința de Guvern s-a discutat despre tragicele atentate teroriste de la Bruxelles și Guvernul și-a manifestat, încă o dată, îngrijorarea și revolta față de un asemenea eveniment. În consecință, în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Bruxelles, Guvernul României a hotărât declararea zilei de 24 martie zi de doliu național pe teritoriul României", a precizat Dan Suciu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
Acesta a precizat că drapelele vor fi coborâte în bernă și a solicitat posturilor de radio și de televiziune să își adapteze joi programele. Cel puțin 34 de persoane au decedat și alte peste 200 au fpst rănite în urma atentatelor de marți dimineață de la Bruxelles.
Sursa: stiridecluj.ro