Filmul „Moromeţii”, lansat în 1987, în regia lui Stere Gulea, va fi proiectat, joi, la Universitatea din Strasbourg, anunţă Institutul Cultural Român Bruxelles. Evenimentul, organizat de ICR Bruxelles, Departamentul de limba română şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg (ADERS), se desfăşoară în cadrul Săptămânilor filmului românesc de la Strasbourg, găzduite de cinematograful Odyssee în perioada 13 ianuarie — 16 februarie.

„Avion cu motor, ia-ma și pe mine-n zbor!”, așa o să cântăm din vară pentru că din 22 iulie 2016, compania aeriana Wizz Air va avea o nouă ruta: Cluj-Napoca - București Otopeni. Ruta va fi operată cu o frecvenţă de 6 zboruri săptămânale, în fiecare zi a săptămânii, mai puţin sâmbătă.

Cunoscuții DJ olandezi care fac furori în lumea muzicii electronice ajung anul acesta la UNTOLD, desemnat recent cel mai bun festival din Europa

După legendarul Tiesto, AFROJACK, câștigător al unui premiu Grammy și HARDWELL, headliner la cele mai mari festivaluri din lume, completează lista celor 5 regi ai genului electronic-dance-music care vor ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție a festivalului UNTOLD. Fanii UNTOLD sunt cei care i-au încoronat și i-au pus pe lista celor mai doriți artiști pentru cele patru zile de festival din acest an.

Asociația Planeta Verde, împreună cu Asociația Română de Mediu au desemnat Universitatea Babeș-Bolyai  câștigătoare a premiului de “Conștientizare, educare și cercetare” în domeniul mediului.

Institutul Francez din România şi Ambasada Franţei în România organizează o nouă sesiune de selecţie pentru bursele finanţate de Guvernul Francez.

Se spune ca studentii nu au foarte multi bani de chieltuit pe gadget-uri, desi sunt conumatori inraiti de tehnologie. Viata de student este lunga iar un televizor este o sursa ieftina si la indemana de relaxare. In acest articol, iti vom explica foarte practic cum sa alegi un televizor, care sa se incadreze un bugetul tau.

Televizor ieftin sau smart TV?

Inainte de ati face lista de cumparaturi, trebuie sa te hotarasti pe ce fel de model vrei sa mergi. Daca ai un buget limitat, probabil ca un televizor clasic in format LCD este Solutia pentru tine. Poti alege un televizor ieftin de aici sau poti opta pentru a merge intr-un showroom sa-l vezi live.

Daca bugetul iti permite un Smart TV, afla ca un astfel de gadget este mai mult decat un televizor, putand fi conectat la internet, poti conecta laptop-ul ca sa vezi filme si multe alte caracteristici interesante.

Cat de mare va fi diagoanala in functie de marimea camerei?

Alegerea diagonalei potrivite este un alt element important in alegerea unui televizor ieftin. Pe langa dimensiunea camerei, trebuie sa iei in calcul si distanta fata de locul in care il vei amplasa. Daca optezi pentru o diagonala mare dar ai o distanta mica de privit, te vor durea ochii in schimb daca mergi pe o diagonala prea mica si o distanta de vizionare mare, nu vei distinge toate elementele de pe ecran.

Televizioare Full HD sau 4K?

Zi de zi suntem bombardati cu aparitii si denumiri de tehnologii care mai de care mai novative. Dar se potrivesc ele cu ce avem noi nevoie?

Majoritatetea televizioarelor de la noi sunt cu rezolutie Full HD (1920×1080 px rezolutie), ultima fita fiind televiziorele cu rezolutie 4K (4096×2160 px)iar ca solutie de mijloc Ultra HD, care are 3840×2160 px.

Desi in teorie rezolutia 4k ar face imaginea sa se vada lacrima, conţinutul 4K este aproape inexistent în România, deoarece nicio televiziune nu transmite in acest format si niciun film nu este momentan disponibil in aceasta rezolutie.

Cu alte cuvinte, este prea devreme pentru ca achizitia unui televizor 4K sa fie justificata din punct de vedere economic, chiar daca exista si unele televizoare 4K ieftine.

Televizoare ieftine. Merita?

Depinde ce se intelege prin televizoare ieftine. In primul rand un televizor Full HD ieftin va fi cu siguranta mai scump decat un televizor LCD. Deasemeni este o diferenta de pret si intre marcile de televizoare : Samsung, LG, Philips etc. Orice televizor indiferent de pret, are publicul.

Ca o concluzie, daca esti in cautarea unui televizor ieftin, asigura-te ca optezi pentru caracteristicele potrivite, deoarece un televizor este un bun cu folosinta indelungata si trebuie sa iti ofere satisfactie pentru cativa ani de la achizitie. Garantie extinsa sau asigurarea produsului sunt solutii bune in acest caz.

Rectorul UBB, acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop participă vineri, 15 ianuarie 2016, la manifestările organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, prilej cu care va vorbi despre „Identitatea românilor prin latinitate – contribuția autorilor transilvăneni”.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj cere Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) să solicite universităţilor o analiză punctuală a cazurilor în care profesorilor din respectivele instituţii au dat recomandări pentru cărţi scrise de deţinuţi. O situaţie centralizată a măsurilor luate de fiecare universitate în parte va fi centralizată şi transmisă până la data de 11 februarie 2016, potrivit Ministerului Educaţiei.

Universitatea Texas din Austin (SUA) va începe din iulie digitalizarea arhivei personale complete a laureatului premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul columbian Gabriel García Márquez cu scopul de a o face publică, a informat marţi instituţia citată de EFE.

UNTOLD aduce pentru prima dată în România marele premiu al prestigioasei competiții europene Festival Awards, fiind desemnat câștigător al celei de-a 7-a ediții, la categoria Best Major Festival. Este pentru prima dată când un festival aflat la  prima ediție câștigă marele premiu. 

Gala de decernare a premiilor a avut loc în 13 ianuarie 2016 în Groningen, Olanda, iar alături de UNTOLD, pe lista de finaliști la categoria Best Major Festival s-au aflat cele mai renumite festivaluri din Europa: Tomorrowland (Belgia), Sziget Festival (Ungaria), Rock Werchter (Belgia), Exit Festival (Serbia), Deichbrand Festival (Germania), Dour Festival (Belgia), Graspop Metal Meeting (Belgia), Mysteryland (Olanda), Pinkpop (Olanda).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.