Niciodată nu am fost de acord cu ideea de companie în care totul e robotizat, unde ai un șef mai mic care are un șef ceva mai mare care la rândul lui are un șef mare, acolo unde fiecare, într-un final, vrea să arate cât e, de fapt, de mare. Privirile par gata să te atace la o simplă mișcare a mâinii îndreptată spre buzunar, nu care cumva să pierzi timpul atingând cinci taste ale telefonului mobil, de pildă.

Emanuel Ciupei, absolvent al Scolii Informale de IT pe postul de Software Quality Assurance Engineer, a acordat un interviu despre cum s-a schimbat viata lui dupa ce a promovat.

Sătui de mult prea multe știri despre tragedii, de campanii electorale îmbrăcate la patru ace, sub formă de texte mai mult sau mai puțin (mult mai puțin) imparțiale, de întreaga goană după senzaționalul fabricat, de disperarea cu care se urlă după click-uri, sătui, așadar, de toate acestea de care ne lovim de multe ori în presa zilelor noastre, echipa SmartDreamers a căutat un jurnalist “liber” pentru a-i lua un scurt interviu. Așa că l-au scos la o bere pe Călin Petrar, “Godfather-ul” Times New Roman.

Alina Maria Grigore s-a născut în Constanța, Romania, în anul 1991, iar din 1998 s-a stabilit în București, împreună cu familia. Aici și-a pus bazele pregătirii în domeniul muzical și al artelor plastice, absolvind în 2010 Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”.

 

Valorificând și pasiunea pentru literatură, a debutat în 2008 cu romanul fantasy Dincolo de porțile timpului,  urmând să semneze și alte titluri:  Pana Neagră (2011), Vino cu mine... (2011), ChronoGate (2012). Romanul Pana Neagră (Ed. Cetatea de Scaun, 2011) a fost prezentat în luna mai, 2014, pe scena Operei Naționale din Cluj-Napoca.  

Andreea Esca e singura persoană care, de-a lungul anilor, s-a prezentat singură… prezentând. Mulți am crescut cu vocea ei venind dinspre micul ecran și o mare parte dintre noi ne întrebăm cum poate cineva să transmită atât de multe fără ca nici măcar să se folosească de propriile cuvinte.

Assassin’s Creed, Far Cry, Watch Dogs. Nu știm prea multe despre neorotransmițătorii de la nivelul sistemului nervos însă cu siguranță “molecula dorinței”, dopamina, ne-a fost activată insantaneu doar la vederea logo-ului Ubisoft. Echipa SmartDreamers a stat de vorbă cu Ioana Angelescu, Production HR Manager în cadrul cunoscutului producător de jocuri video.

Echipa SmartDreamers i-a luat un interviu lui Adrian Lupău, Ad Operations Manager la Liverail, parte a mult cunoscutei companii Facebook, iar noi vi-l prezentăm vouă în rândurile de mai jos. Acesta lucrează la o companie cumpărată de Facebook, a înființat un startup, e speaker, face sport, umblă prin lume iar noi ne întrebăm când mai are timp și de interviu. Și nu de orice interviu, ci de unul care cu adevărat merită citit, cu atât mai mult de către cei cu înclinații în domeniul vânzărilor.

Trăim niște vremuri în care majoritatea afacerilor se îndreaptă din ce în ce mai mult către mediul online, motiv pentru care aproape toate startup-urile merg în această direcție. Mai mult, chiar și în situația în care activitățile companiilor sunt axate pe offline și acestea, inevitabil, tot au o legătură cu lumea vituală. Cert e că noi, ca și angajați, depindem mult de această lume în care afacerile, în marea majoritate a cazurilor, au un numitor comun: e-mail-ul.

Îți cauți loc de muncă sau vrei să îl schimbi pe cel actual, deoarece nu-ți mai convine situația. Îți faci un CV model, te înregistrezi pe platforme de recrutare și începi să aplici. Întrebi în stânga și în dreapta, având speranța că vei obține o recomandare, că ai o cunoștință de la care poți primi un pont în acest sens.

Lumea virtuală a ajuns să dicteze comportamentul nostru, având în vedere că orele pe care ni le petrecem accesând diferite site-uri, unele care ne dau până și impresia că respirăm prin ele, sunt din ce în ce mai multe, fapt care face ca dependența noastră, fie că ne obligă viața profesională, fie că suntem tentați din punct de vedere personal, să fie direct proporțională cu orele pierdute în fața diferitelor gadget-uri cu ajutorul cărora traversăm limitele distanțelor având la îndemână doar câteva click-uri.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook