"Against Internet Aggression" o campanie de prevenire a cyberbullying-ului

Scris de 

Există anumite tipuri de oameni, care pun mare preţ pe cuvinte. Pentru ei, nu există altceva mai frumos, mai încântător, mai înalt, şi totodată cel mai josnic mod de a te adresa. Aceşti oameni sunt numiţi, de cele mai multe ori „slab de înger”. Dar eu prefer să-i numesc „artişti ai cuvintelor”, deoarece ei reuşesc să „vadă” mintea şi intenţiile oamenilor.

Însă, tocmai din cauza faptului că sunt atât de sensibili, ei sunt ajung să devină victimele sigure ale agresiunii online. Ştiu că foarte mulţi care citiţi acest articol, vă veţi arcui o sprânceană şi veţi zice: „dar cum pot câteva cuvinte, scrise la să te afecteze? Cum poate cineva să creadă ce scrie acolo? Sau mai bine zis, cum ar putea cineva să se sinucidă din acest motiv?” Din nefericire, şi în România au avut loc destule sinucideri din cauza cyberbullying-ului. Însă, nu prea au fost raportate de presă. Cine ştie, probabil li s-a părut o stupizenie, revenind la ultima întrebare pe care am scris-o mai sus.

 

Ştiţi care e marea problemă cu Internetul? Cu toate că există şansa să cunoşti oameni din toate colţurile lumii, tot ajungi singur. Poţi să ai 5867437 de prieteni pe Facebook, căci tot tu şi cu tine însuţi eşti. Şi din aceia, câţiva pot să se apuce şi să arunce cu tine în pietre, doar pentru că pot. Doar pentru că ei au frustrări sau că au un sadism înnăscut. Ce-i de făcut?

 

Trei studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, au demarat o campanie împotriva Agresiunii online, numind-o „Against Internet Aggression.” Întrebaţi de ce au ales această temă, cei trei, Sîrghie Mădălina Ioana, Staicu Mircea şi Pascovici Alexandru, au răspuns:

 

Ne-am gandit să alegem să facem campania pe subiectul acesta, după ce am facut proiectul la Comunicare Interpersonală, care a fost pe aceeaşi temă. În etapa de documentare pentru interpersonală am fost dezamăgiţi că am găsit foarte puţine studii sau articole pe acest subiect referitor la România. Aşadar, când am facut chestionarul am inclus întrebarea "credeţi că agresiunea virtuală este o problem pregnantă în România? Argumentaţi." Am primit foarte multe răspunsuri afirmative, însoţite de argumente sau chiar exemple din viaţa personală. Ne-au pus pe gânduri rezultatele studiului pe care l-am numit şi "Fenomenul agresiunii virtuale (cyberbullying) și implicațiile acestuia în spațiul internautic românesc" şi am ales să păstrăm aceeaşi temă şi pentru campania publică. Vizăm în principal tinerii, fie pe cei care agresează/sunt agresaţi/sau cunosc persoane apropiate, care trec prin asta şi părinţii, deoarece ei pot monitoriza activitatea tinerilor pe internet, dar majoritatea ori nu folosesc internetul ori nu constientizeaza ce s-ar putea întâmpla.

 

Ce aşteptăm să schimbăm? Vrem ca oamenii sa conştientizeze că există această problemă şi ca nu toţi oamenii sunt imuni la comentarii răutăcioase. Vrem ca cei care agresează online să se gândeasca pe viitor de două ori îinainte sa fie rautaciosi, iar pe cei care deja trec prin asta să ştie că pot sa ceară ajutorul cuiva, fie că e vorba de prieteni apropiaţi sau familie.”

 

Când i-am întrebat de ce au făcut campania în limba engleză, Mădălina a răspuns: „Vrem să prindem un public mai larg...iar cei care folosesc internetul sigur înţeleg limba engleză, că sunt cuvinte destul de simple. Dar avem în plan să-i facem subtitrare şi pe Youtube.”

 

Pentru mai multe informaţii legate de campania celor trei, puteţi accesta blog-ul campaniei: http://against-internet-aggression.blogspot.ro/. “Don't let cyberbullying get to you! Don't take care of the situation by yourself! Ask for help!”

 

 

Bianca Gângă

Content Writer la Campuscluj.ro şi mândră de asta. Blogger ocazional şi şoricel de bibliotecă. Rockoholic, coffeeholic, chocoholic, funholic şi pasăre de noapte.

Website arylequine.wordpress.com

3 comentarii

  • Bee
    Link la comentariu Bee Marți, 27 August 2013 17:57

    Ştim monsieur, cam asta le-am zis şi eu dânşilor. Ei au răspuns că vor face o variantă subtitrată în limba nativă. Dar, până acum nu am primit nimic.

    Cât despre francofonie...eu zic că mai nou suntem anglofoni :))

  • Javra
    Link la comentariu Javra Marți, 27 August 2013 17:13

    Trebuie făcută şi o variantă în româneşte. Aşa cum nu toţi americanii şi englezii nu ştiu româneşte, există destui români care habar n-au engleză, dar vorbesc curent alte două limbi romanice. În fond, suntem francofoni, parcă.

  • ella
    Link la comentariu ella Sâmbătă, 24 August 2013 20:28

    *aggression si *bullying.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook