Angajatii pot face acum voluntariat in scoli prin programul lansat de Fundatia Noi Orizonturi in Romania

Scris de 

Dezvoltarea durabilă a planetei este preocuparea principală a Naţiunilor Unite pentru următorii 10 ani şi convoacă toate ţările să acţioneze asupra problemelor sociale, economice şi de mediu. În această schemă, educația are un rol cheie, deoarece avem nevoie de tineri capabili să se adapteze la noile schimbări şi să genereze, de asemenea, schimbări pozitive în cele 3 sectoare.

 

Fundația Noi Orizonturi împreună cu partenerul Lidl România lansează proiectul „Voluntariat pentru Educație” prin care propun să aducă împreună școlile din România și voluntari cu expertiză și pasiune, cu scopul de a crea contexte relevante de învățare pentru tineri. Prin programele și instrumentele dezvoltate, Fundația Noi Orizonturi contribuie la Obiectivul de Dezvoltare Durabilă (ODD) 4 - Educație de calitate pentru tinerii și copii din România – lucru care are un impact pozitiv pentru toate celelalte provocări globale.

 

„Deoarece credem cu tărie că educația este cea care poate schimba cu adevărat lumea, investim în școli, profesori și tineri. Noi credem că școala trebuie să îi sprijine pe tineri să se pregătească pentru viața de adult și să le ofere acele abilități de viață care îi ajută să se integreze mai ușor pe piața forței de muncă, dar și oportunități pentru a deveni membri activi ai comunității. Pentru ca tinerii să devină  mai buni, mai puternici și mai pregătiți pentru viață, este nevoie să îi ajutăm pe aceștia să se conecteze la viața reală din comunitate prin experiențe parctice și să îi punem în legătură cu oameni care au capacitatea să îi inspire, să devină modele pentru ei.”, declară Lidia Bondiuc, managerul rețelei naționale IMPACT din cadrul Fundației Noi Orizonturi.

 

De ce un program de voluntariat pentru educație?

Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil – iar școlile au nevoie de parteneri de încredere pentru a le crea tinerilor contexte relevante de învățare – cu aplicabilitate în contextul actual, inspirate din practici testate. De aceea prin acest program, Fundația Noi Orizonturi împreună cu Lidl România își propun să sprijine educația și școlile din România, facilitând accesul la expertiză.

 

În cadrul programului Voluntariat pentru educație se caută

  • Voluntari dispuși să își împartă expertiza și pasiunile din diferite domenii cu copiii și tinerii din școlile din România în cadrul unor ateliere & discuții informale (la clasă, în orele de specialitate sau după ore);
  • Școli dornice să își deschidă porțile către oameni cu experiză și dorință de a sprijini educația, pentru a crea context relevante de învățare pentru tineri.

 

Cum se pot implica concret voluntarii?

În funcție de expertiză și disponibilitate de timp, voluntarii pot opta pentru una sau ambele variante de mai jos:

1. Organizarea de ateliere pentru elevi, pe o tematică la alegere în funcție de expertiză/ profesie, 1h-2h/atelier. Tematici/domenii abordate: Leadership, project management, gestionarea unui buget, antreprenoriat, gestionarea conflictelor, Marketing & PR, etc

2. Organizarea unor sesiuni de discuții inspiraționale, pe o tematică la alegere în funcție de pasiunile și experiențele personale, 1h-2h/sesiune. Propunem abordarea provocărilor globale aduse în atenție de Națiunile Unite, din perspectivă personală- ce lucru mic sau mare putem face fiecare dintre noi pentru a contribui la o lume mai bună? Tematici/domenii abordate: Sănătate și Stare de bine, Educație de Calitate, Reducerea Inegalităților, Orașe și comunități sustenabile

 

Termenul limită pentru înscriere în cadrul programului este 25 martie, iar mai multe detalii pot fi regăsite pe site-ul oficial: https://www.noi-orizonturi.ro/2020/03/03/voluntariat-pentru-educatie/

 

Despre organizatori

Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 50.000 de copiii și tineri. Am format în programe de lungă durată peste 1.500 de profesori, preoți, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România. Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro.

Lidl România este o companie internațională care din 2011 are promisiunea de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. În calitate de companie internațională, Lidl România își asumă responsabilitatea - nu doar pentru un rezultat economic bun, ci și în raport cu resursele mediului înconjurător,  în raport cu angajații, comunitățile în care sunt prezenți și mediul economic în care activează.  Mai multe detalii pe www.lidl.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook