La cea de-a șaptea ediție a concursului Mate-Info UBB au participat peste 1700 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a din întreaga țară. Județele cu cei mai mulți elevi înscriși la Concursul Mate-Info UBB au fost: Cluj – 314 elevi, Suceava- 165 elevi, Maramureș- 96 elevi, Alba- 95 elevi și Bihor cu 93 elevi. Nota obţinută la Concursul Mate-Info poate fi folosită, la cererea candidaților, ca notă la proba scrisă la admiterea la Facultatea de Matematică şi Informatică a UBB, cu condiția ca ea să fie mai mare de 6.
Primii şase candidaţi de clasa a XII-a de la fiecare disciplină (Matematică sau Informatică) pot fi declarați admişi cu nota 10 la Facultatea de Matematică şi Informatică. Dacă nota obţinută la concurs nu e cea dorită, candidaţii pot participa la concursul de admitere din luna iulie.