Sistemul STEM+ va fi implementat sub coordonarea Institutului STAR-UBB şi prevede stimularea interacţiunii între specialiştii, facultăţile şi domeniile UBB, îmbunătăţirea ofertei educaţionale cu programe multi/inter/transdisciplinare, păstrându-se în acelaşi timp programele clasice ca nucleu de bază.
De asemenea, în forma unui Studium Generale STEM+ vor fi introduse discipline cu caracter integrativ, va fi elaborat un pachet de cursuri opţionale care să vizeze competenţele STEM+, studenţii vor fi încurajaţi să participe la cursurile altor facultăţi pentru a-şi dezvolta competenţe suplimentare, precum şi să realizeze proiecte comune şi va fi sprijinită înfiinţarea cercurilor studenţeşti cu proiecte STEM+. Studiile doctorale vor fi şi ele incluse în program, urmărindu-se dezvoltarea unor programe multi/inter/transdisciplinare.
Implementarea sistemului STEM+ va avea efecte şi asupra relaţiei Universităţii cu societatea, fiind propuse organizarea unor cursuri deschise (Citizen Science), furnizarea serviciilor către comunitate, precum și deschiderea Universității către învățământul preuniversitar (inclusiv părinții elevilor) – spre exemplu, prin pregătirea profesorilor și derularea unor activități/cursuri din preuniversitar în laboratoarele STEM+ din UBB -, consultarea periodică a mediului economic pentru identificarea şi comunicarea nevoilor de dezvoltare a pieţei muncii, astfel încât UBB să devină un furnizor puternic de inovaţie tehnologică şi creativă.
„Acesta este un efort firesc pe care îl facem în vederea implementării sistemului STEM+, efort care susține direcția strategică a UBB de a deveni o universitate de tip world-class. Iar acest lucru nu înseamnă doar cercetare de excelență și act didactic performant, ci și integrarea și transferul cunoștințelor de la un domeniu la altul și, în final, înspre comunitate. Este motivul pentru care noi ne propunem să dezvoltăm, pe lângă programul academic Studium Generale STEM+, şi infrastructura necesară programelor de tip Citizen Science, care implică participarea publicului ne-academic interesat de ştiinţă în unele proiecte derulate de UBB, dar și educarea activă și constantă a factorilor de decizie, inclusiv a politicienilor, cu privire la importanța sistemului STEM+”, afirmă prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice.
Programele STEM au devenit repere academice la nivel internațional deoarece piața muncii solicită din ce în ce mai puternic o pregătire multi/inter/transdisciplinară, dar și pentru că hiperspecializările au generat situații în care specialiștii unui domeniu STEM nu mai au suficiente cunoștințe din celelalte domenii, astfel încât să poată face față provocărilor integrate, iar problemele globale, majore, nu mai pot fi abordate comprehensiv. În concluzie, programele STEM+ reprezintă pârghii esențiale pentru dezvoltarea mediului academic în Europa și SUA, cu impact direct atât asupra comunității, cât și asupra profilului cadrelor didactice și al absolvenților.