ITECH dezvolta un sapun care sa combata malaria

Scris de 

Un săpun împotriva ţânţarilor care propagă malaria se află în centrul unei campanii care are ca scop eradicarea acestei boli şi salvarea a 100.000 de vieti. Acest săpun a fost inventat de Gérard Niyondiko, un tânăr inginer african, în timp ce făcea un stagiu de cercetare la ITECH, o şcoală de inginerie franceză cu sediul la Lyon. Malaria ucide un copil la fiecare două minute, potrivit OMS. Startup-ul social Faso Soap, bazat în Burkina Faso (Africa de Vest), oferă una dintre cele mai promiţătoare soluţii de prevenire a malariei. Săpunul conţine un amestec de uleiuri esenţiale naturale şi respinge ţânţarii timp de cel puţin şase ore după utilizare. Proiectul a câştigat deja Global Social Venture Competition la UC Berkeley, în 2013.

 

ITECH a oferit un sprijin preţios în crearea primelor prototipuri de săpun şi a lucrat asupra proprietăţilor organoleptice, pentru îmbunătăţirea mirosului şi a senzaţiei pe care o lasă săpunul pe piele. „Am folosit ulei de nucă de cocos şi unt de shea pentru a realiza conţinutul de grăsime al săpunului, iar principiul activ care respinge ţânţarii constă dintr-un cocktail de uleiuri esenţiale”, afirmă Pascale Cottin, şefa laboratorului de cosmetice de la ITECH.

 

De ce un săpun? ---> Cel mai dificil pentru echipă a fost să găsească o tehnică care să stabilizeze uleiurile esenţiale într-un produs cosmetic. „Aşa am ajuns la ideea de a face un săpun”, a declarat Gérard Niyondiko, inginer si fondator al Faso Soap. „Nu numai că este un produs stabil, dar este ceva ce oamenii folosesc în fiecare zi în Africa. Săpunul este folosit pentru spălarea corpului cât şi a hainelor şi este unul dintre puţinele produse care se găsesc în 95% din gospodăriile din Africa."

 

Mai mult decât atât, în zonele calde, săpunul este adesea folosit seara, când ţânţarii încep să înţepe, iar apa cu săpun reduce, de asemenea, dezvoltarea de larve de ţânţari în apa stătătoare. Crearea unei reţele de distribuţie va permite săpunului Faso să ajungă la zonele cele mai îndepărtate ale continentului african. Astfel, prin distribuirea lui în doar cinci ţări, 50% din populaţia cu risc va fi atinsă.

 

Situaţia este critică: malaria ucide un copil la fiecare două minute, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Campania „100.000 de vieţi”, organizată de Faso Soap, a început cu strângerea de fonduri online până pe 21 mai. Punând la dispoziţia celor mai vulnerabile populaţii din Africa acest săpun care provoacă respingerea ţânţarilor, iniţiatorii campaniei speră să salveze 100.000 de oameni până la sfârşitul anului 2018.

 

„A venit momentul să transferăm proiectele de finanţare de pe laborator pe operaţiunile de comercializare şi să finalizăm formula cea mai eficientă împotriva ţânţarilor care transmit malaria.” afirmă Gérard Niyondiko, aflat în prezent la Ouagadougou. „Cu fondurile colectate de pe site-ul de crowdfunding Ulule vom dezvolta cercetarea privind prototipurile noastre. Cei 30.000 de euro ne vor permite să finanţăm teste de eficienţă şi impermeabilitate într-un laborator specializat. Cu 60.000 de euro, vom putea valida, de asemenea, impactul săpunului nostru asupra mediului. 100.000 de euro ne-ar permite în continuare să ne creăm propriul laborator şi să pregătim faza de producţie.”

 

Despre malarie - Malaria (paludismul) este o boală care pune în pericol viaţa oamenilor. Ea este cauzată de paraziţi care sunt transmişi oamenilor prin pişcăturile ţânţarilor de sex feminin infectaţi. Copiii mici, femeile însărcinate şi călătorii care nu sunt imunizaţi, provenind din zonele unde nu există malarie, sunt deosebit de sensibili la această boală atunci când sunt infectaţi. Africa sub-sahariană are o pondere disproporţionat de mare în ceea ce priveşte incidenţa malariei la nivel mondial: în 2015, în regiune s-au înregistrat 88% din cazurile de malarie din lume şi 90% din decesele cauzate de această boală.

 

Sursa: edu-news.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook