Peste 100.000 de studenti vor beneficia de fonduri pentru a face practica in companii

Scris de 

Ministrul delegat pentru Învățământul Superior, Mihnea Costoiu, a declarat că peste 100.000 de studenți vor beneficia de fonduri pentru a face practică în companii. Acesta a declarat că Ministerul Educaţiei încearcă să gândească mecanisme prin care încearcă să aproprie universităţile de piaţa muncii, potrivit Mediafax.

"Anul acesta (universitar - n.r.) vom investi în mod special bani pentru a finanţa practica studenţilor la operatori economici. Nu doar finanţăm o practică pentru ca studenţii să-şi desfăşoare activitatea într-un laborator, ci să-şi desfăşoare activitatea practică la un operator economic, la o firmă, la o companie, fie ea mică sau mijlocie, dar în acelaşi timp investind bani şi în companie. Adică oferim companiei şansa să deconteze, să plătească salariile unor angajaţi, care să lucreze, să investească timp în studenţi, care să le arate studenţilor ce înseamnă un utilaj, un echipament, un know-how, un serviciu şi aşa mai departe", a mai spus ministrul.

 

Acesta a precizat că peste 100.000 de studenţi din România vor primi în acest an bani pentru practică.

 

"Anul acesta vor fi beneficiari peste 100.000 de studenţi la nivelul României, 100.000 de studenţi care vor putea să primească bani de practică, adică ei vor primi bani, burse să urmeze un program de practică şi în acelaşi timp, repet, angajatorul va primi de asemenea bani. Şi, evident, universitatea va primi bani pentru profesorii pe care să-i scoată dintr-un program obişnuit şi să-i ducă către practică", a afirmat Mihnea Costoiu.

 

Sursa: stiridecluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook