Se pare că nicio faptă nu rămâne nepedepsită. S-a luat o decizie și în privința profesorului acuzat de plagiat de la UBB. Comisia de Etică a Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) Cluj a decis desfacerea contractului de muncă al unui profesor de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, Gheorghe Popescu, acuzat de plagiat de către o fostă doctorandă, însă decizia poate fi contestată de acesta.

Evenimentul Noaptea Muzeelor la Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca va fi organizat in noaptea de 18 spre 19 mai. Editia din acest an este realizata de Centrul Cultural Petre Ţuţea în parteneriat cu Primaria municipiului Cluj-Napoca, Liceul de Coregrafie si Artă Dramatică Octavian Stroia si Asociatia  ARS SALTANDI .

Chiar dacă pare unul dintre cele mai ușoare și mai banale lucruri pe care le facem în fiecare zi, scrierea unui e-mail nu este atât de simplă pe cât am crede. Un e-mail are și el propriile standarde de scriere, reguli pe care suntem datori să le cunoaștem, mai ales în situația în care comunicăm cu domnii profesori, cu care nu ne permitem un limbaj colocvial, iar regulile trebuie să fie aplicate cu strictețea prin care ele înseși se definesc. Astfel, avem de-a face cu câteva norme fundamentale în ceea ce privește scrierea unui e-mail.

Comportamentul tău spune multe despre tine. Chiar și la serviciu unde stresul și oboseala reprezintă principalele impedimente pentru o bună-dipoziție. Însă locul de muncă poate deveni un al doilea cămin pentru tine, așa că este foarte important să înveți să îți respecți colegii, să ai o conduită decentă și să fii atent la tot ceea ce spui.

Nu încerca să te lamentezi, să bârfești sau să te lauzi în permanență. Uneori, tăcerea poate fi de aur, mai ales dacă te împiedică să spui lucruri ce ar putea să îți pună în pericol cariera. Campuscluj.ro îți spune câteva lucruri pe care nu trebuie să le rostești la serviciu dacă vrei să fii privit ca un om competent și să fii apreciat de restul colegilor:

Cum ne-a obișnuit deja, Clujul are grijă ca studenții să fie informați într-o manieră cât mai completă. Astăzi, tinerii studenţi au ocazia să afle cum pot acorda primul ajutor unei victime în cadrul campaniei "Învaţă să salvezi o viaţă!" lansată la Cluj de către Consorţiul Organizaţiilor Studenţeşti.

După vară, e greu să renunțăm la bronzul acela splendid care ne ascunde toate defectele, umflăturile sau imperfecțiunile pielii și ne face să arătăm minunat în pantalonii cei scurți sau rochia vaporoasă. Și nu puțini sunt cei care decid că bronzul e atât de cool încât în cele mai înfrigurate ierni, la temperaturi de -20 de grade, ei arată ca proaspăt sosiți de pe litoral. Soluția e solariul, o idee bună, modernă și ieftină.

Nu mai e mult și ne bate la ușă și la sfârșitul acestui semestru. Sesiunea este coșmarul celor mai mulți studenți. Din păcate, însă, nu poate fi evitată și mai trebuie trecută onorabil pentru a nu crea o salbă de restanțe de dat în ultimul an de facultate, taman înainte de licență. Dacă vrei să scapi cât mai rapid și mai puțin dureros de sesiune, iată 7 trucuri ca să înveți mai ușor!

Suntem siguri că nu puține au fost situațiile când v-ați confruntat cu această problemă supărătoare a oboselii privirii. Statul în fața calculatorului a devenit un lucru de care cu greu ne putem dezice, iar durerile de ochi și de cap au devenit din ce în ce mai prezente în viețile noastre. Cercetătorii au conceput un exerciţiu simplu despre care susţin că previne oboseala ochilor în rândul persoanelor ce îşi petrec ziua în faţa unui monitor de computer. Sistemul supranumit „20-20-20-20” constă în următorii paşi: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi din ochi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanţă.

O delegaţie a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad condusă de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii şi prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul UVVG, s-a întâlnit, recent, la Cluj Napoca, cu prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş Bolyai” şi cu prof. univ. dr. Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu.

Pentru cei care au zile mai puțin bine sau pentru cei care doresc consultanță în materie de carieră, Campuscluj.ro vine cu vești bune și vă spune cine vă poate ajuta. Noi inițiative au fost inaugurate de curând pentru studenții clujeni. Două centre pentru studenți sunt inaugurate la Cluj în această săptămână. Este vorba despre Centrul de Consiliere Student Expert și Centrul pentru Studenții cu Dizabilități care vor oferi, zi de zi, studenților UBB consultanță psihologică gratuită.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook