Asadar, vom descoperi în cele ce urmează, cele mai importante 10 joburi în care trebuie să cunoști cel puțin o limbă străină, uneori susținută și de o altă calificare.
1. Profesor
Cel mai cunoscut post asociat în mod uzual cu specializarea într-o limbă străină este acela de profesor de limbă. Astfel, observăm pe piață diverse oferte profesionale atât în mediul de stat, cât mai ales în domeniul privat de școli, grădinițe și centre de pregătire profesională. În sistemul de stat salariul minim ajunge să depășească cu puțin 1000 de ron, spre deosebire de mediul privat salariile variază între 500 și chiar 2000 de euro. De asemenea, cei care aleg să devină profesori de limbă română peste hotare ajung să câștige de la 2000 la 3000 de euro, în funcție de destinația aleasă.
2. Traducător
Un alt job care este în mod frecvent asociat cunoașterii la un nivel avanasat al unei limbi străine, este acela de traducător. Fie că este vorba de un birou de traduceri autorizate sau de ocuparea unui post de translator într-o companie, criteriul de calificare este acela al cunoașterii a cel puțin două limbi străine. Dacă un birou de traduceri are câștiguri variate, în funcție de volumul de lucru pe care reușește să îl îndeplinească, în cazul postului de traducător salariile gravitează în jurul a 5-600 euro lunar. Diferența este făcută insă de cunoașterea unei limbi exotice care propulsează semnificativ câștigul lunar.
3. Funcționar serviciul diplomatic
Acest post poate fi ocupat prin respectarea criteriilor de selecție aferent funcționarilor publici, reprezentând un avantaj cunoașterea limbi străine de destinație în plus față de o limbă internațională de circulație. Salariile sunt specifice mediul administrativ de stat, iar cazarea la destinație se face cu sprijin administrativ.
4. Operator call-center
În genere acest tip de activitate nu presupune o pregătire prealabilă, de cele mai multe ori ea este oferită de către angajator la începutul colaborării. Activitatea poate să varieze în funcție de departamentul în care este oferit jobul astfle că pentru departamentul de suport pentru clienții remunerația este fixă și variază 1200-1700 ron, pe suport tehnic ajunge până la 2000 ron, iar pe vânzări la un salariu fix mediu de 1200-1500 ron se adaugă comisioanele în funcție de grila convenită.
5. Manager
Această poziție presupune o multiplă specializare atât în domeniul pe care compania angajatoare activează, cât și în abilitățile de management și cunoașterea unei limbi de circulație internațională. Salariile variază în funcție de domeniul de activitate al companiei și, bineînțeles, de acoperirea pe care aceasta o are în piață. Astfel, sumele remunerației pentru activitatea de management pot varia de la 4000 ron la sume ce includ bonusuri pentru performanță ce cresc substanțial venitul aferent.
6. Inginer software
Acest job presupune specializarea profesională specifică domeniului IT și este la mare căutare deorece pe piața din România au pătruns cei mai mari angajatori de acest tip. Acesta este și motivul pentru care asocierea acestei specializări cu cea de limbă străină devine vitală atât pentru abilitatea cunoașterii termenilor tehnici cât și pentru o bună posibilitate de comunicare în cadrul companiei, unde, de cele mai multe ori, pozițiile de management sunt ocupate de angajați străini dacă raportarea nu se face direct către compania mamă. Salariile variază între 2000 și 3000 de euro, însă aceeași activitate în companiile din străinătate ajunge să fie remunerată până la 5000 de euro.
7. Specialist public relations și marketing
Companiile angajatoare din România pun din ce în ce mai mult preț pe abilitatea de comunicare ce ajută afacerea să se dezvolte și să se facă cunoscută în rândul consumatorilor. Astfel, această comunicare este necesar să fie una completă și abilă, iar prezentarea calităților și avantajelor aduse de companie unui spectru cât mai larg de consumatori reprezintă un avantaj. Salariile variază în funcție de domeniul de activitate al companiei angajatoare și ajunge de la 550 la 4000 euro.
8. Responsabil resurse umane
O companie internațională necesită un personal calificat și în ceea ce privește abilitatea de a comunica într-o limbă de circulație internațională. Astfel, departamentul de resurse umane este mediul în care te poți afirma prin cunoașterea unei limbi străine la nivel avansat. Salariile variază de la debutant cel puțin 900 ron, până la specilist care poae ajunge și la peste 6000 ron.
9. Specialist outsourcing
Domeniul dinamic de activitate a condus la externalizarea unor procese de producție către alte companii care pot să susțină necesarul companiei, fără ca aceasta să mai fie nevoită să investească în liniile secundare preluate de colaboratori. Această tendință a creat și necesitatea unor persoane calificate care să poată identifica modul optim pentru ca trecerea responasbilității să se facă fară a afecta procesul productiv. Printre calitățile pe care un astfel de angajat trebuie să le întrunească sunt excelente abilităși de comunicare și cunoașterea a cel puțin o limbă de circulație internațională. Salariile în acest domeniu variază de la câteva sute de euro pentru un debutant până la 5-6000 de euro pentru pozițiile de conducere.
10. Domeniul hotelier
Domeniul turistic este cel care prezintă un real interes pentru persoanele care cunosc una sau mai multe limbi străine. De asemenea, în acest domeniu cunoașterea unei limbi exotice este cea care poate să facă diferența într-un proces de recrutare. Salariile în domeniul turistic și hotelier variază între 800 și 1000 de euro, remunerație ce crește în cazul unor poziții de conducere.
Așadar, cunoașterea unei limbi străine reprezintă mai mult decât un avantaj putând fi criteriul care să facă diferența între dumneavoastră și ceilalți candidați. În rândul celor mai căutate limbi străine întâlnim limbile nordice (suedeză, daneză, olandeză, norvegiană și finlandeză), limbile asiatice (japoneză, chineză, hindi), araba, ebraica, greaca, turca și limbile europene (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză). Limbile exotice (cele asiatice, nordice, araba și ebraica) sunt deosebit de căutate, iar cei care aleg să se specializeze pe una din aceste limbi pot ajunge să câștige de la 600 la peste 2000 de euro în funcție de domeniul în care activează. Simpla cunoaștere a unei limbi exotice poate asigura venituri substanțiale, iar dublarea acesteia cu o altă specializare productivă reprezintă un criteriu de calificare superior.
Sursa: smartdreamers.com
Sursa foto: moveoneinc.com