1. Angajatorul folosește un limbaj al trupului pozitiv. Dacă observi că angajatorul menține un contact vizual puternic, sau își apleacă corpul spre tine în timpul discuției, îți zâmbește, atunci înseamnă că ești pe drumul cel bun.
2. Discuția se lungește mai mult decât ai fi crezut. Angajatorul nu își va pierde timpul dacă nu te place, așa că dacă vezi că interviul durează mai mult decât unul normal, este un semn foarte bun. De asemenea, dacă îți va spune că este singurul sau ultimul interviu, poți să îți faci gânduri bune.
3. Nu este distras. Dacă primești toată atenția angajatorului, iar acesta te ascultă și nu se lasă distras de persoanele care trec prin fața încăperii, de apeluri telefonice, mesaje sau e-mail-uri, înseamnă că este cu adevărat interesat de experiența ta și de tine ca viitor angajat.
4. Te prezintă managerilor. Dacă ești prezentat membrilor din echipa de conducere, după interviu, este un semn evident că vei deveni angajat în companie.
5. Îl interesează obiectivele tale pe termen lung. Angajatorul îți va pune întrebări despre obiectivele tale și despre ce îți dorești în privința oportunităților în carieră, dacă ești unul dintre candidații cu mari șanse pentru semnarea contractului de muncă.
6. Te întreabă când ai putea să începi. Managerii de recrutare îți sugerează în mod evident că nu vor să te piardă. Așa că te întreabă dacă vei continua să cauți noi oportunități sau de când ești disponibil să începi în compania la care ești la interviu.
7. Salariul și alte compensații. Dacă pune pe masă oferta salarială, fără prea multe ocolișuri, mai mult ca sigur că te afli printre preferați sau chiar viitor coleg.
8. Semne optimiste la sfârșitul interviului. Un semn bun este dacă angajatorul îți spune că vrea să te vadă la un nou interviu.
Sursa: wall-street.ro