Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca a demarat în cursul lunii trecute o campanie inedită. Reprezentanţii facultăţii din cadrul UBB Cluj şi-au asumat că pentru fiecare 10 luat de studenţi în sesiunea de examene va fi plantat un copac.

Campanie inedită demarată la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca: pentru fiecare 10 luat de studenţi în sesiunea de examene va fi plantat un copac

„Depunem eforturi pentru a ne asigura că avem un impact minim asupra mediului înconjurător, că amprenta de carbon a întregii comunități este cât mai mică posibil. Valorile noii generații sunt și valorile noastre. Suntem conștienți că mai avem lucruri de îmbunătățit, dar împreună suntem siguri că vom ajunge acolo unde ne dorim cu toții.

Pentru a vă răsplăti eforturile depuse în această sesiune de examene, chiar dacă răsplata o regăsiți în voi, în felul în care vă dezvoltați și în viitorul pe care vi-l oferiți, am decis ca pentru fiecare 10 luat de voi să plantăm un copac.

  • Dacă ați luat 3 de 10 în această sesiune, vom planta 3 copaci.
  • Dacă ați luat 5 de 10 în această sesiune, vom planta 5 copaci.

Tot ce trebuie să faceți este să ne aduceți dovada notelor, iar apoi noi ne ocupăm de restul. Detalii suplimentare găsiți pe site și în perioada care urmează. Copacii vor fi plantați prin intermediul TeamTrees.org", au declarat cei de la FSPAC Cluj.

 

Citeste si:

---> UBB organizeaza concursuri care inlocuiesc admiterea la facultate

---> Studentii UBB isi vor evalua profesorii si cursurile

Universitatea Babeș-Bolyai și Comisia Fulbright Româno-Americană vă invită, marți, 19 martie, la o prezentare a oportunităților de studiu și de cercetare în Statele Unite, prin programul de burse Fulbright. Prezentarea se va concentra asupra Programului „Fulbright Student Award 2020-2021”, pentru studii de masterat sau de cercetare doctorală (non-degree) la universități din Statele Unite ale Americii. Evenimentul va avea loc la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (Amfiteatrul 101), cu începere de la ora 13.00.

Studenți ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Publicitate, anul II, organizați într-o echipă de comunicare numită Digitality, vor participa la concursul „Solar Decathlon Africa – 2019”, un concurs în cadrul căruia vor participa 20 de echipe internaţionale cu idei originale despre cum vor arăta casele viitorului.

Peste 40 de specialiști din mai multe state vor dezbate provocările Uniunii Europene în cadrul conferinţei internaţionale Communicating EU organizate, în perioada 13-14 decembrie 2018, de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

 

Communicating EU va cuprinde dezbateri despre Uniunea Europeană într-un context crucial pentru acest proiect politic: iminența Brexit și alegerile europarlamentare din luna mai a anului 2019, evenimentul fiind organizat într-un moment foarte important pentru România, ţară care va prelua, din 1 ianuarie 2019, Președinția turnantă a Consiliului Uniunii Europene.

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai va găzdui, în perioada 18-20 octombrie 2018, cel de-al 23-lea colocviu internaţional franco-român pe tema ştiinţelor informaţiei şi ale comunicării, Humanum 2018.  Evenimentul va reuni specialişti de la universităţi din România şi Franţa care vor dezbate, pe parcursul celor trei zile, problemele actuale cu care se confruntă comunicarea în mediul digital şi nu numai.

Aproape 60% dintre clujeni sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei din România, peste 77% evaluează pozitiv calitatea învăţământului superior românesc, în timp ce 89,4% au o părere bună și foarte bună cu privire la calitatea educației în universitățile clujene, arată un studiu realizat de reprezentanții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Potrivit rezultatelor studiului, majoritatea persoanelor intervievate s-au declarat mulțumite de calitatea mediului (80,4%), calitatea apei, aerului sau a nivelului de curățenie din oraș.

78% dintre clujeni sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc, iar aproximativ 85% au speranţa că în viitor vor trăi la fel sau mai bine decât în prezent, arată un studiu privind calitatea vieţii în Cluj-Napoca realizat, în prima parte a acestui an, de cercetătorii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Universitatea Babeș-Bolyai îi va avea ca invitați joi, 26 aprilie 2018, pe E.S. Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei la București și pe dl. Leonard Orban, consilier prezidențial pentru afaceri europene. 

Impactul direct al Universității Babeș-Bolyai în economia municipiului Cluj-Napoca depăşeşte 190 de milioane de euro, arată rezultatele unei cercetări încheiate recent. Cercetarea a luat în considerare datele aferente anului 2015 și a fost realizată de reprezentanții Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.