Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Studenţii vor putea beneficia de credite prin intermediul Agenţiei de Credite pentru Studenţi începând din anul universitar viitor, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Universitatea Babeș-Bolyai este singura instituție de învățământ superior din România situată pe un loc cuprins în intervalul 501-600, din grupul celor mai bune 800 de universități din întreaga lume. Acest clasament este cuprins în topul The Times Higher Education World University Rankings 2015-2016, din care mai fac parte, pe pozițiile 601-800, universitățile „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara (în această ordine). Toate aceste patru instituții sunt membre ale Consorțiului Universitaria.

Universitatea Babeş-Bolyai va oferi în anul universitar 2015-2016, un număr de 60 de locuri de cazare în căminul Sport XXI, pentru sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv Universitatea Cluj-Napoca. De asemenea, sportivii vor avea acces gratuit pe pista de atletism şi vor beneficia de o reducere de 50% faţă de tarifele aprobate, în sala de atletism, în baza orarului lunar, stabilit de comun acord cu conducerea Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport şi a Parcului Sportiv. Sportivii care fac parte din echipa de rugby seniori sau cea de juniori au acces gratuit la terenul de fotbal gazon I şi li se va permite accesul la vestiare pe durata programului stabilit în condiţiile mai sus menţionate.

Compania de Transpot Public Cluj anunță că abonamentele gratuite pe mijloacele de transport în comun pentru elevii și studenții din zonele metropolitane pot fi ridicate.

La finele săptămânii trecute, a avut loc la Bucureşti cea de-a doua ediţie a Consiliului Naţional al Tinerilor din România, eveniment care a reunit la Bucureşti peste 200 de tineri din întreaga ţară, cu scopul de a actualiza cadrul legislativ românesc în domeniul tineretului.

Din nefericire, se întâmplă de multe ori ca, atunci când suntem în situația de a căuta un loc de muncă, să avem senzația că pedalăm în gol, că eforturile noastre sunt în van și că nu se ”lipește” de noi niciun job. Că toate sunt pe dos și că situația e fără ieșire.

În astfel de momente, e important să nu intrăm în panică, ci să reevaluăm strategia. Cel puțin așa ne învață, prin opt pași simpli, John O’Neill – decan asistent la Centrul de Dezvoltare a Carierei din cadrul Universității Stanford.

Codul muncii este pe cale sa se modifice: se va legifera „telemunca”, iar tinerii ar putea scapa de perioada de proba daca dau concurs de angajare. Telesalariatii isi vor putea stabili singuri programul de lucru.

Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar şi Muzeul de Istorie a UBB vă invită marţi, 29 septembrie, cu începere de la ora 13.30, la vernisajul expoziţiei foto-documentară „Viaţa studenţească la Cluj de-a lungul timpului“. Evenimentul va avea loc în holul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (str. Teodor Mihali nr.58-60).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.