Talentul său și modul în care prezintă, în mod satiric, situațiile de care se lovește în viața profesională i-au adus, în doar câteva luni, peste 100.000 de aprecieri pe pagina de Facebook și alte zeci de mii de vizite unice pe blog, lunar. Rămâne, totuși, modest și, așa cum spune ceva mai jos, cuvinte precum ”celebru”, ”vedetă” sau ”persoană publică” îi creează un oarecare disconfort.

Până să ajungi aici ai trăit experiențe care te-au modelat ca om. 
Care e parcursul tău educațional și profesional?

Provin dintr-o familie numeroasă, suntem cinci frați iar eu sunt cel mai mic. Diferența de vârstă dintre mine și frații mei este destul de mare, astfel că pe vremea când eu aveam doar patru ani, ei deja mergeau la școală. Stăteam lângă ei când își făceau temele, așa că la cinci ani știam să scriu și să citesc. Eram puțin sâsâit, așa că i-am scris lui Moș Nicolae să îmi lase ceva în “sizme”. La școală luam premiul întâi în fiecare an, cu gândul la bicicleta Mountain Bike pe care aveam să o primesc ca recompensă. Bicicleta nu a venit decât la primul salariu de polițist, din motive lesne de înțeles.

Polițist am devenit după ce am absolvit „Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr” din Cîmpina.

Care a fost factorul determinant în momentul în care ai ales această meserie?

Nimeni din familia mea nu a fost polițist, tata a lucrat la Uzina Tractorul din Brașov iar mama era prea ocupată să crească cinci copii. Nu am avut nici prieteni polițiști, nici nu mi-a recomandat nimeni și nici la partea financiară nu m-am gândit vreo clipă. De altfel, dacă mă interesau banii prea mult, nu aș fi ales asta.

Cred că momentul determinant în alegerea de a deveni polițist s-a petrecut la o vârstă fragedă, când am obținut locul întâi la faza județeană a unui concurs ce se numea „Patrula școlară“. Concursul era organizat de Ministerul Educației în colaborare cu Poliția Rutieră iar ca premiu, pe lângă o diplomă, a fost o vizită la sediul Poliției Rutiere din Brașov, acolo unde am urcat prima oară într-o mașină de poliție, m-am jucat cu girofarurile, cu sirenele, polițiștii ne-au dat dulciuri și am primit un carnețel pe care era desenat un polițist.

Cred că eram în clasa a treia. Din clipa aceea, am devenit unul dintre acei copii pe care atunci când îi întrebi ce vor să se devină când vor fi mari, răspund că vor să se facă polițiști.

Ca tânăr ajuns în Poliția Rutieră, ce te-a șocat, ce te-a surprins cel mai mult atunci când ai “intrat în pâine”?

Mă așteptam să existe o diferență între teorie și practică, la fel cum se întâmplă în fiecare domeniu, însă nu crezusem că diferența este atât de mare. În școala de poliție făceam practică și simulam spețe din viața reală, însă erau unele ideale. Infractorii se supuneau și stăteau cuminți să fie încătușați iar conducătorii auto opriți în trafic erau amabili și înțelegători.

Când am intrat în pâine, am descoperit că lucrurile nu stau chiar așa. M-am trezit din naivitatea în care mă aflam și am descoperit că unii oameni sunt incredibil de disimulanți, răi, agresivi. Mi-am dat seama că am ajuns într-un punct din care pot observa societatea cu absolut toate aspectele ei și așa m-am și hotărât să scriu despre asta.

De ce crezi că ar alege un tânăr să devină polițist? De ce nu ar face-o?

Sunt foarte mulți tineri care aleg meseria de polițist din vocație, din convingerea că își pot ajuta semenii. La fel de mulți sunt și cei care aleg profesia pentru un loc de muncă stabil, pentru un statut aparte conferit de uniforma de polițist.

Am întâlnit și tineri care și-ar fi dorit o carieră în poliție, dar care voiau neapărat la circulație pentru că “acolo se mănâncă o ciorbă”. E dureros că unii se gândesc să intre in sistem având ca motivație șpaga și mai dureros pentru ei e că vor sfârși condamnați. Și cu asta ți-am răspuns și la cea de-a doua întrebare.

Apropo, ce e important de știut pentru cei care vor să aleagă această meserie?

Ceva ce ai fi vrut și tu să știi înainte să devii polițist dar nu ți-a spus nimeni!?

Meseria de polițist o înveți numai pe stradă. Desigur că are și școala un rol de bază și îți asigură un nivel de cunoștințe teoretice, dar nu te face polițist. Polițist te fac spețele zilnice pe care le confrunți, situațiile în care infractorii au reușit să te înșele și astfel ai învățat, ți-ai creat noi sisteme de apărare și de precauție care îți vor fi de folos până în momentul în care iarăși vei da dovadă de naivitate și iarăși vei construi metode de apărare, până te vei perfectiona și vei deveni un polițist complet.

Pentru cineva care vrea să devină polițist ar fi important de știut că nu va mai simți Crăciunul, că va lipsi de la multe grătare duminica cu prietenii, că va lucra noaptea, că va îngheța, că îi va fi cald, că va fi înjurat, dar că toate astea merită dacă va învăța să își iubească meseria.

Când am început eu ca polițist, prima frază pe care am auzit-o de la un coleg mai vechi a fost “mă, tu ai venit în Poliție când trebuia să pleci”. E un sfat pe care îl aud toți tinerii polițiști, de generații întregi și pe care mi-aș dori să nu îl mai aud. Mi-aș fi dorit să îmi spună cineva că întotdeauna voi avea măcar un șef mai prost decât mine care îmi va da dispoziții aberante. Oricum, am aflat asta din prima zi, așa că nu a fost o problemă.

Ce anume îți place cel mai mult la meseria ta? Ce nu îți place?

Mi se întâmplă foarte rar să văd un film de la început până la sfârșit, mă plictisesc foarte repede, filmul trebuie să fie mult prea bun și captivant. Ei bine, la muncă sunt actorul principal în cel mai captivant film pe care îl știu, e un film în care niciun episod nu are legătură cu celălalt și care după nouă ani încă reușește să mă țină în suspans.

Deși sunt de acord că viteza face victime, nu mi-a plăcut niciodată să stau cu radarul.

Relaționezi cu persoane din diverse domenii, fiind și un bun observator. Care sunt cele mai interesante lucruri pe care le-ai învățat, în tot acest timp, despre oameni în general?

Un fost ministru de interne din perioada interbelică, care nu se deplasa cu coloană oficială, Vasile Lascăr, spunea că Poliția e locul din care societatea poate fi privită cel mai bine cu toate părțile ei bune și rele. Într-adevăr interacționez cu oameni de toate felurile: oameni ai străzii, recidiviști, cerșetori, infractori, psihopați, medici, profesori, muncitori etc.

Am întâlnit om al străzii care scria caligrafic și director care nu știa să scrie. Am învățat să nu generalizez, să nu subestimez și să nu cataloghez după aparențe. Am învățat că cea mai bună răzbunare pe un om rău e să îi răspunzi cu bunătate.

Ai devenit celebru în online-ul românesc, acolo unde, se știe, e un teren propice pentru publicitate. Ai primit până acum vreo ofertă pentru a promova produse sau servicii?

Cuvinte precum “celebru”, “persoană publică”, “vedetă”, îmi creează un oarecare disconfort. Cred că toată notorietatea asta m-a făcut să devin și mai modest decât eram dinainte, tocmai din teama de a nu părea că-s încrezut. Cred că acum am fost puțin încrezut… 

Am primit oferte de publicitate, însă nu am dorit să devin comercial și am refuzat să apar în emisiuni în care erau promovate personaje pentru meritul lor de a se fi culcat cu vreun fotbalist.

Ce planuri de viitor ai, atât în legătură cu meseria ta cât și referitor la blogging ori tot ce ține de scris?

Faptul că dețin un blog unde mi-am adunat toate articolele, nu mă face blogger. Pe Facebook am avut de ales între persoană publică și blogger, de aceea am ales să scriu că sunt blogger. Între noi fie vorba, nu știu mai nimic despre blogging.

În legătură cu scrisul, în 2016 vreau să-mi îndeplinesc visul de a deține în bibliotecă o carte al cărei autor să fiu chiar eu.

Care e cea mai amuzantă amintire a ta legată de participanții din trafic?

Nu știu care e cea mai amuzantă amintire, dar știu care e întâmplarea care m-a trecut prin toate stările posibile. Este vorba de cea cu omul al cărui camion cu pepeni s-a răsturnat. M-a umplut de tristețe și milă, pentru ca apoi să îmi provoace dispreț și dezgust, am simțit apoi admirație și considerație, mi-a dezvoltat simțul de solidaritate pentru ca în final să râd în hohote. Trebuie să o citiți!

Lui Marian îi mulțumim pentru deschidere și amabilitate iar pe voi vă sfătuim să apelați la el ori de câte ori vi se fură buna dispoziție. Îl găsiți aici.

Sursa: smartdreamers.ro/blog