Spectacolul are menirea de a aduce tradițiile și obiceiurile populare în fața publicului clujean, în special a tinerilor care au pierdut contactul cu acestea. Voluntarii OST, reprezentanți ai zonelor Ardeal, Maramureș și Moldova, vor readuce la viață datinile specifice și vor încerca să câștige titlul de „Fruntea” țării cu momentul artistic pregătit. Agenda spectacolului va fi completată de invitații speciali ai serii, interpreți de muzică populară renumiți și ansambluri folclorice profesioniste.
"Ne dorim ca de Sărbătoarea Crăciunului fiecare român să fie înconjurat de bucurie și căldură. De aceea, rămânând în atmosfera acestei perioade, ne îndreptăm atenția în acest an către familia Jurcan, din Apahida, care reușește cu greu să facă față greutăților de zi cu zi. Familia este formată din 9 copii cu vârstele cuprinse între 2 luni și 18 ani, mama care are grijă de ei și tatăl plecat în străinătate tocmai pentru a încerca să aducă un venit în plus familiei." declară organizatorii evenimentului.
În cadrul spectacolului vor avea loc licitații de pachete care cuprind produse tradiționale, aduse direct din cămările și pivnițele bunicilor OST-iștilor. Fondurile strânse în acest fel vor avea menirea de a veni în ajutorul acestei familii, pentru a trece mai ușor peste provocările anotimpului de iarnă. Sunteți așteptați cu mult drag, cu mâncare tradițională românească și îndrăgitul vin fiert, la o seară ca pe vremea bunicilor și de povestit nepoților!
Intrarea este liberă! No, viniți?