Educația se află astăzi într-un moment de cotitură. O treime din cerințele noilor locuri de muncă vor fi complet noi până în 2020, conform datelor furnizate de Worldwide Economic Forum. Acest lucru face ca în prezent, peste 850 milioane de tineri din țările cu venituri medii și mici să ajungă adulți fără să aibă abilitățile necesare pentru succesul în viață și la muncă, conform studiilor furnizate de Comisia de Educație. Abilități precum adaptabilitate, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, organizare, munca în echipă, comunicarea sau gândirea critică sunt competențele pe care tinerii nu le dezvoltă suficient, fapt ce crează o criză pe piața muncii și un haos în mintea tinerilor care sunt în căutarea unui loc de muncă.
Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui în perioada 2-3 martie 2019 a treia competiţie regională de robotică. În cadrul evenimentului organizat de Asociația „Nație Prin Educație”, 34 de echipe de elevi pasionaţi de robotică se vor întrece pentru a prinde un loc în finala campionatului BRD FIRST Tech Challenge Romania, care va avea loc la București între 22 și 24 martie 2019.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este parte a unei alianțe internaționale pentru construirea unei universități europene InclusU (Inclusivess in/for the European Union through a European University).
Constituită în mod oficial în data de 20 februarie, la Bruxelles, alianța poartă numele InclusU și este formată din Universitatea din Lille (Franța), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (România), Universitatea din Malmö (Suedia), Universitatea Mykolas Romeris din Vilnius (Lituania), Universitatea din Minho (Portugalia), Universitatea Roma Tre (Italia) și Universitatea din Wrocław (Polonia), Universitatea din Lille, coordonatorul administrativ al alianței, fiind cea mai mare universitate din Franța, cu o prezență constantă în clasamentele internaționale de prestigiu.
Ce se întâmplă atunci când chiar înțelegi un anumit lucru? Ești capabil să-l apreciezi cu adevărat. La fel ca și în cazul multor lucruri, muzica clasică are o însemnătate aparte atunci când este înțeleasă, nu doar ascultată. Acesta e motivul pentru care am decis să facem posibil următorul lucru – să organizăm un eveniment în cadrul căruia tu să poți interacționa cu un dirijor care are o activitate concertistică internațională, acompaniat de o pianistă care a susținut recitaluri la Ateneul Român sau Institul Maghiar Balassi din București.
În perioada 4 – 8 martie se va desfășura la Cluj campanie de donare de sânge „Motocicliștii chiar donează”. Campania se desfăşoară la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj de pe strada N. Bălcescu, nr. 18. Aceasta face parte dintr-o inițiativă la nivel național aparținând mai multor comunități de motocicliști din România și se dorește a fi o acțiune cu caracter recurent în vederea suplinirii nevoii de sânge, care devine din ce în ce mai acută.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca are din acest an, o Comisie de Biodiversitate și Dezvoltare Sustenabilă care va monitoriza permanent problemele existente la nivelul spațiilor naturale administrate de UBB, va propune soluții și va elabora documente strategice cu privire la modalitățile de ocrotire a acestora, precum și cu privire la măsurile de educație ecologică menite să determine creşterea gradului de informare şi responsabilitate cu privire la păstrarea valorilor naturale.
Pe domenii academice largi, UBB este clasificată în Top-500 în două dintre cele 5 domenii utilizate, ocupând poziția 401-450 în domeniul arte&științe umaniste (prima poziție în țară) și poziția 451-500 în domeniul științe sociale&management (fiind, de asemenea, prima la nivel naţional). În celelalte domenii largi – științele vieții-medicină/științele naturii/inginerie&tehnologie-, UBB ocupă poziții internaționale importante prin anumite domenii specifice.
Runners Club anunță a 6-a ediție a evenimentului caritabil „Crosul Divelor by Betfair”: o competiție de alergare dedicată exclusiv femeilor, organizată în folosul tinerilor cu insuficiență renală cronică aflați în grija Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru”.
Universitatea Tehnică din Cluj Napoca se alătură și în acest an ca partener academic al programului Innovation Labs, program de pre-accelerare pentru start-up-uri în domeniul tehnologie. Innovation Labs 2019 este structurat în trei etape: Hackathon, Boost Day și Demo Day.
Vineri, 15 februarie, a avut loc competiția „Invent For The Planet”, organizată la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. 16 studenți din cadrul universităţii au propus soluții pentru a rezolva marile probleme ale planetei.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.
Oct 14, 2024 228 Interviu
Sep 11, 2024 364 Campus
Iul 16, 2024 472 Stiri
Iul 08, 2024 357 Stiri
Iul 03, 2024 387 Stiri