Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Studentii din cele mai mari universități din țară vor avea șansa să câștige o bursă de 9.000 euro oferită de KPMG. Compania americană demarează în acest an un program de burse pentru studenți, fiecare dintre cei 20 de câștigători ai bursei urmând să primească lunar, timp de trei ani, suma de 250 euro.

Două echipe mixte, formate din câte opt studenți ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca şi ai Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Esslingen, Germania, trebuie să dezvolte, în cadrul proiectului Reshaped Partnerships for Competitiveness and Innovation Potential in Mechanical Engineering (RePCI), un braț de robot multifuncțional, ce poate fi conectat la un robot mobil de inspecție în țevi.

Cu toate că, cel puțin la nivel declarativ, aproape toți suntem tentanți să înclinăm spre un loc de muncă în care să facem doar ceea ce ne place, realitatea de multe ori ne obligă ca drumul pe care o mare parte dintre noi îl alegem să fie, în mare măsură, raportat la veniturile pe care le putem obține. Suntem tentați, așadar, să sacrificăm plăcerea de a face ce ne place ori să influențăm alegerile urmașilor noștri pentru un fluturaș de salariu mai atrăgător.

Te gândești să pleci la studii în străinătate?  Află că prima țara in topul preferintelor romanilor pentru studiile in strainatate este Marea Britanie; ea este urmata de Danemarca, unde taxele de scolarizare sunt zero, iar pe locul trei este Olanda. Clasificarea s-a facut pe baza datelor furnizate de persoanele inregistrate la editia din toamna a RIUF - Romanian International University Fair, anunta Educativa intr-un comunicat. In ceea ce priveste domeniile de studiu preferate de tineri, anul acesta a programele de studiu axate pe IT si Informatica au fost detronate de Management si Business.

UBB-ul are cei mai mulţi studenţi dintre toate universităţile româneşti de stat, potrivit raportului publicat în iulie de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS). În schimb, raportul arată o scădere drastică a numărului studenţilor în ultimii ani.

Studenţii şi-au discutat priorităţile pe noul an universitar cu Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu. Printre temele de discuţie abordate de studenţi şi Minister s-au numărat respectarea dreptului studenţilor la reducerea de 50% la transportul în comun în toate centrele universitare din ţară, creşterea burselor sociale pentru a acoperi cheltuielile minime de cazare şi masă pentru studenţii proveniţi din familii care nu-şi permit să îi întreţină, adoptarea unei metodologii naţionale care să facă eficiente centrele de consiliere şi orientare în carieră din universităţi, adoptarea unui mecanism care să nu permită universităţilor abuzuri privind recunoaşterea studiilor postliceale ca studii universitare sau participarea studenţilor în procesul de alegere a conducerii universităţilor.

Echipa SmartDreamers i-a luat un interviu lui Adrian Lupău, Ad Operations Manager la Liverail, parte a mult cunoscutei companii Facebook, iar noi vi-l prezentăm vouă în rândurile de mai jos. Acesta lucrează la o companie cumpărată de Facebook, a înființat un startup, e speaker, face sport, umblă prin lume iar noi ne întrebăm când mai are timp și de interviu. Și nu de orice interviu, ci de unul care cu adevărat merită citit, cu atât mai mult de către cei cu înclinații în domeniul vânzărilor.

Centrul de studii interdisciplinare „Henri Jacquier” și Școala doctorală de studii lingvistice și literare a Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca organizează Colocviul Internațional Femei fără frontiere: Omagiu adus Martei Bibescu. Lucrările colocviului se vor desfășura în perioada 2-3 octombrie a.c. la Facultatea de Litere din cadrul UBB (Str. Horea nr. 31).

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook